Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages by month septembrie

Our Lady of Medjugorje Messages by month septembrie

Dragi copii! Eu, ca o Mamă, vin la voi şi vă arăt cât de mult Dumnezeu, Tatăl vostru, vă iubeşte. Şi voi? Unde sunteţi voi, copiii mei? Ce e în inimile voastre pe primul loc? Ce nu vă lasă să-L puneţi pe Fiul meu pe primul loc? Copiii mei, permiteţi ca binecuvântarea lui Dumnezeu să coboare asupra voastră. Fie ca pacea lui Dumnezeu să vă pătrundă, pacea pe care Fiul meu, şi numai El, o dă.

Dragi copii! Şi astăzi vă invit să fiţi iubire acolo unde e ură şi hrană acolo unde e foame. Deschideţi-vă, copilaşilor, inimile, şi mâinile voastre să fie deschise şi generoase, pentru ca , prin voi, fiecare creatură să-I mulţumească lui Dumnezeu-Creatorul. Rugaţi-vă, copilaşilor, şi deschideţi-vă inima faţă de iubirea lui Dumnezeu, dar nu puteţi dacă nu vă rugaţi. De aceea, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Şi astăzi vă chem să vă apropiaţi de Inima mea. Doar astfel veţi înţelege darul prezenţei mele aici, în mijlocul vostru. Eu doresc, copilaşilor, să vă conduc la inima Fiului meu Isus; dar voi vă împotriviţi şi nu doriţi să vă deschideţi inimile rugăciunii. Eu vă invit din nou, copilaşilor să nu fiţi surzi, ci să înţelegeţi că invitaţia mea e salvare pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi în acest timpuri agitate vă invit la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă pentru pace, pentru ca în lume fiecare om să simtă iubire pentru pace. Numai când sufletul îşi găseşte pacea în Dumnezeu se simte mulţumit şi iubirea va începe să se reverse în lume. Şi în mod special, copilaşilor, voi sunteţi chemaţi să trăiţi şi să mărturisiţi pacea, pacea în inimile voastre şi în familiile voastre şi, prin voi, pacea va începe să se reverse şi în lume. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune, în mod special astăzi, când Satan doreşte război şi ură. Vă chem din nou, copilaşilor: rugaţi-vă şi postiţi, ca Dumnezeu să vă dăruiască pacea. Mărturisiţi pacea către fiecare inimă şi fiţi purtători ai păcii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Iar vouă nu vă fie frică, pentru că acela care se roagă nu se teme de rău şi nu are ură în inimă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă deschideţi faţă de rugăciune. Fie ca rugăciunea să devină o bucurie pentru voi. Reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre şi formaţi grupuri de rugăciune, şi astfel veţi experimenta bucuria rugăciunii şi a comuniunii. Toţi cei care se roagă şi sunt membrii unui grup de rugăciune sunt deschişi voinţei lui Dumnezeu în inima lor şi mărturisesc cu bucurie iubirea lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, vă port pe toţi în inima mea şi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit din nou să fiţi purtătorii păcii mele. Mai ales acum, când se spune că Dumnezeu e departe, dar în realitate El nu a fost niciodată atât de aproape de voi. Vă chem ca prin citirea Sfintei Scripturi să reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre, pentru a putea experimenta bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, care îşi iubeşte infinit de mult creaturile Sale. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă chem să deveniţi martorii mei trăind credinţa părinţilor voştri. Copilaşilor, voi căutaţi semne şi mesaje, dar nu vedeţi cum în fiecare dimineaţă, cu fiecare răsărit de soare, Dumnezeu va invită să vă convertiţi şi să vă întoarceţi pe drumul adevărului şi al mântuirii. Voi vorbiţi mult, copilaşilor, dar lucraţi puţin pentru convertirea voastră. De aceea convertiţi-vă şi începeţi să trăiţi mesajele mele, nu prin cuvinte ci prin viaţa voastră. Astfel, copilaşilor, veţi avea puterea de a vă hotărî pentru adevărata convertire a inimii. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Astăzi vă chem să înţelegeţi că fără dragoste nu puteţi înţelege că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viaţa voastră. De aceea, copilaşilor, vă invit pe toţi să iubiţi, nu cu o iubire omenească, ci cu iubirea lui Dumnezeu. Astfel viaţa voastră va fi mai frumoasă şi dezinteresată. Veţi înţelege că Dumnezeu vi se dăruieşte în modul cel mai simplu, din iubire. Copilaşilor, pentru a putea înţelege cuvintele mele, pe care vi le spun din iubire, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi veţi fi capabili să-i acceptaţi pe ceilalţi cu iubire şi să-i iertaţi pe toţi cei care v-au făcut rău. Răspundeţi prin rugăciune; rugăciunea e un rod al iubirii pentru Dumnezeu-Creatorul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să oferiţi crucile şi suferinţele voastre pentru intenţiile mele. Copilaşilor, eu sunt Mama voastră şi doresc să vă ajut, cerând de la Dumnezeu harul pentru voi. Copilaşilor, oferiţi-I suferinţele voastre lui Dumnezeu ca pe un dar, pentru ca ele să devină o minunată floare de bucurie. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă ca să puteţi înţelege că suferinţa poate deveni bucurie şi crucea drumul bucuriei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]