Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]  | Guestbook

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages by month noiembrie

Our Lady of Medjugorje Messages by month noiembrie

Ultimul Mesaj din 2 noiembrie 2017 [O] - Apariţia avută de Mirjana
Dragi copii, privindu-vă adunați în jurul meu, Mama voastră, văd multe suflete curate, [văd] mulți copii ai mei care caută iubire și mângâiere, dar nimeni nu li le oferă. Îi văd și pe aceia care fac răul pentru că nu au exemple bune, pentru că nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Acel bine care e silențios, dar se răspândește prin sufletele curate, e puterea ce ține această lume. Multe sunt păcatele, dar există și iubire. Fiul meu mă trimite pe mine, Mama, la voi, pentru voi toți, ca să vă învăț să iubiți, ca să înțelegeți că sunteți frați. Doresc să vă ajut. Apostolii iubirii mele, e de ajuns să aveți dorința arzătoare de a crede și a iubi și Fiul meu o va accepta. Dar trebuie să fiți vrednici, să aveți bunăvoință și inima deschisă. Fiul meu intră în inimile deschise. Eu, ca Mamă, doresc să Îl cunoașteți cât mai mult pe Fiul meu, Dumnezeu născut din Dumnezeu, să cunoașteți măreția iubirii Sale, de care aveți atâta nevoie. El a acceptat asupra Sa păcatele voastre și a dobândit răscumpărarea pentru voi, iar, ca răspuns, v-a cerut să vă iubiți unii pe alții. Fiul meu e iubire. El iubește toți oamenii, fără diferențe, toți oamenii din toate popoarele și din toate țările. Dacă ați trăi iubirea Fiului meu, copiii mei, Împărăția Sa ar fi deja pe pământ. De aceea, apostolii iubirii mele, rugați-vă: rugați-vă ca Fiul meu și iubirea Sa să vă fie cât mai aproape, ca să fiți exemplu de iubire și să-i ajutați pe toți aceia care nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Să nu uitați niciodată că Fiul meu, [Dumnezeu] Unul și Întreit, vă iubește. Iubiți-i pe păstorii voștri și rugați-vă pentru ei. Vă mulțumesc.

Dragi copii, și astăzi vă chem să vă întoarceți la rugăciune. În acest timp de har Dumnezeu mi-a permis să vă conduc spre sfințenie și spre o viață simplă, ca să Îl descoperiți pe Dumnezeu Creatorul în lucrurile mici, ca să vă îndrăgostiți de El și ca viața voastră să fie mulțumire adusă Celui Preaînalt pentru tot ce vă dă. Copilașilor, viața voastră să fie, în iubire, un dar pentru ceilalți și Dumnezeu vă va binecuvânta; iar voi să dați mărturie fără interese, din iubire pentru Dumnezeu. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Mesaj din 2 noiembrie 2016 [O] - Apariţia avută de Mirjana
Copiii mei, să vin la voi și să mă descopăr vouă e o mare bucurie pentru inima mea maternă. Acesta e darul Fiului meu pentru voi și pentru alții care vor veni. Ca Mamă vă invit: iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate! Ca să Îl iubiți cu toată inima, trebuie să Îl cunoașteți; Îl veți cunoaște prin rugăciune. Rugați-vă cu inima și cu sentimentele. A te ruga înseamnă a te gândi la iubirea și la jertfa Lui. A te ruga înseamnă a iubi, a da, a suferi și a oferi. Pe voi, copiii mei, vă chem să fiți apostolii rugăciunii și ai iubirii. Copiii mei, e vremea să vegheați. În această veghe vă invit la rugăciune, iubire și încredere. Inima mea maternă dorește ca, în timp ce Fiul meu se va uita în inimile voastre, să vadă în ele încredere și iubire necondiționată. Iubirea unificată a apostolilor mei va trăi, va birui și va dezvălui răul. Copilașii mei, eu am fost potirul Omului Dumnezeu, am fost instrumentul lui Dumnezeu. De aceea, pe voi, apostolii mei, vă invit să fiți potirul iubirii curate și adevărate a Fiului meu. Vă invit să fiți instrument prin care toți aceia care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, care nu au iubit niciodată, [Îl] vor descoperi, [Îl] vor accepta și se vor mântui. Vă mulțumesc, copiii mei.

Dragi copii, azi vă chem pe toți: rugați-vă pentru intențiile mele! Pacea e în pericol, de aceea, copilașilor, rugați-vă și fiți purtătorii păcii și speranței în această lume lipsită de pace, în care satana atacă și ispitește în toate felurile. Copilașilor, fiți tari în rugăciune și curajoși în credință. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu Isus pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Mesaj din 2 noiembrie 2015 [O] - Apariţia avută de Mirjana
Dragi copii, din nou doresc să vă vorbesc despre iubire. V-am adunat în jurul meu în numele Fiului meu, conform voinței Lui. Doresc să vă fie tare credința și să izvorască din iubire, deoarece acei copii ai mei care înțeleg iubirea Fiului meu și o urmează, trăiesc în iubire și în speranță. Ei au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. De aceea, copiii mei, rugați-vă! Rugați-vă ca să puteți iubi cât mai mult și ca să puteți face faptele iubirii, căci credința singură, fără iubire și fără faptele iubirii, nu este ceea ce vă cer. Dragi copii, aceea e credință aparentă, e glorificare de sine. Fiul meu caută credință și fapte, iubire și bunătate. Eu mă rog, dar vă rog și pe voi să vă rugați și să trăiți iubirea, deoarece doresc ca Fiul meu, când privește inimile tuturor copiiilor mei, să poată recunoaște și vedea în ele iubire și bunătate, nu ură și indiferență. Dragi copii, apostolii iubirii mele, nu pierdeți speranța, nu pierdeți puterea! Voi puteți asta! Eu vă încurajez și vă binecuvântez, căci toate lucrurile acestei lumi, pe care mulți copii ai mei le pun din păcate pe primul loc, vor dispărea și doar iubirea și faptele iubirii vor rămâne și vor deschide poarta Împărăției Cerurilor. La aceste porți vă voi aștepta. La aceste porți doresc să îi aștept și să îi îmbrățișez pe toți copiii mei. Vă mulțumesc.

Dragi copii, azi în mod special vă invit la rugăciune. Rugaţi-vă, copilaşilor, ca să înţelegeţi cine sunteţi şi încotro trebuie să mergeţi. Fiţi purtători ai Veştii celei Bune şi oameni ai speranţei. Fiţi iubire pentru toţi cei care sunt fără iubire. Copilaşilor, veţi fi tot [ce trebuie] şi veţi realiza totul doar dacă vă rugaţi şi sunteţi deschişi voinţei lui Dumnezeu, [deschişi] lui Dumnezeu care doreşte să vă conducă spre viaţa veşnică. Eu sunt cu voi şi din zi în zi mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu Isus. Mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Mesaj din 2 noiembrie 2014 [O] - Apariţia avută de Mirjana
Dragi copii, cu binecuvântarea Fiului Meu sunt cu voi, cu voi care mă iubiţi şi care vă străduiţi să mă urmaţi. Doresc, de asemenea, să fiu cu voi, cei care nu mă acceptaţi. Tuturor vă deschid inima mea plină de iubire şi vă binecuvântez cu mâinile mele materne. Eu sunt Mama care vă înţelege. Am trăit viaţa voastră şi am trecut prin suferinţele şi bucuriile voastre. Voi care trăiţi durerea înţelegeţi durerea şi suferinţa mea din cauza acelor copii ai mei care nu permit ca lumina Fiului meu să îi lumineze, care trăiesc în întuneric. De aceea am nevoie de voi, de voi pe care v-a luminat Lumina şi care aţi recunoscut Adevărul. Vă chem să Îl adoraţi pe Fiul meu, ca sufletul vostru să crească şi să ajungă la adevărata spiritualitate. Apostolii mei, atunci mă veţi putea ajuta. A mă ajuta înseamnă a te ruga pentru aceia care nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Rugându-vă pentru ei, voi îi arătaţi Fiului meu că Îl iubiţi şi Îl urmaţi. Fiul meu mi-a promis că răul nu va birui niciodată, pentru că existaţi voi, sufletele drepţilor, voi care vă străduiţi să vă rugaţi cu inima, voi care oferiţi durerile şi suferinţele voastre Fiului meu, voi care înţelegeţi că viaţa e doar o clipită, voi care tânjiţi după Împărăţia Cerurilor - toate acestea vă fac apostolii mei şi vă conduc spre victoria inimii Mele. De aceea, copiii mei, curăţaţi-vă inima şi adoraţi-L pe Fiul meu! Vă mulţumesc!

Dragi copii, astăzi vă chem pe toţi la rugăciune. Deschideţi larg uşa inimii, copilaşilor, pentru rugăciune, pentru rugăciunea inimii şi atunci Cel Preaînalt va putea lucra asupra libertăţii voastre şi va începe convertirea, credinţa va deveni puternică, aşa încât veţi putea spune din toată inima: "Dumnezeul meu, totul meu". Veţi înţelege, copilaşilor, că aici pe pământ totul e trecător. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Mesaj din 2 noiembrie 2013 [O] - Apariţia avută de Mirjana
Dragi copii, ca o mamă vă invit din nou să iubiţi, să vă rugaţi fără încetare pentru darul iubirii, să îl iubiţi pe Tatăl ceresc mai presus de toate. Când Îl veţi iubi pe El, vă veţi iubi pe voi înşivă şi pe aproapele vostru. Aceste realităţi nu pot fi separate. Tatăl ceresc este în fiecare om, iubeşte fiecare om şi îl cheamă pe fiecare pe nume. De aceea, copiii mei, în rugăciune ascultaţi voia Tatălui ceresc. Vorbiţi cu El. Să aveţi un raport personal cu Tatăl, care va face şi mai profund raportul între voi, comunitatea fiilor mei, a apostolilor mei. Ca Mamă, doresc ca, prin iubirea faţă de Tatăl ceresc, să vă înălţaţi deasupra vanităţilor acestei lumi şi să îi ajutaţi pe alţii să cunoască şi să se apropie treptat de Tatăl ceresc. Copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e Fiul meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, ca să aibă întotdeauna iubire pentru voi, cum a avut-o şi a arătat-o Fiul meu, dându-şi viaţa pentru mântuirea voastră. Vă mulţumesc.

Dragi copii, în acest timp de har vă invit pe toţi să reînnoiţi rugăciunea. Deschideţi-vă sfintei spovedanii, pentru ca fiecare din voi să accepte cu toată inima chemarea mea. Eu sunt cu voi şi vă ocrotesc de abisul păcatului, iar voi trebuie să vă deschideţi drumului convertirii şi sfinţeniei pentru ca inima voastră să ardă de iubire pentru Dumnezeu. Daţi-i din timpul vostru şi El vi se va dărui şi, astfel, în voinţa Lui Dumnezeu veţi descoperi iubirea şi bucuria vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 5 6 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]