Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages by month martie

Our Lady of Medjugorje Messages by month martie

Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. Voi, dragi copii, nu sunteţi conştienţi de iubirea cu care vă iubeşte Dumnezeu. De aceea îmi permite să fiu cu voi, ca să vă pot învăţa şi ajuta să găsiţi calea păcii. Această cale voi nu o puteţi descoperi dacă nu vă rugaţi. Prin urmare, dragi copii, lăsaţi totul şi oferiţi-I timpul vostru lui Dumnezeu, şi Dumnezeu vă va răsplăti şi vă va binecuvânta. Copilaşilor! Nu uitaţi că viaţa voastră e trecătoare ca o floare de primăvară, care astăzi e minunată, dar la care mâine nu se mai gândeşte nimeni. Prin urmare, rugaţi-vă astfel încât rugăciunea voastră şi abandonarea voastră lui Dumnezeu să devină ca un indicator de drum. Astfel mărturia voastră va avea valoare nu doar pentru voi, ci pentru toată veşnicia. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră în acest loc, unde eu vă dau haruri speciale. Vă chem pe fiecare dintre voi începând de astăzi să trăiţi viaţa pe care Dumnezeu o doreşte de la voi şi să începeţi să împliniţi fapte de iubire şi de milă. Nu doresc ca voi, dragi copii, să trăiţi mesajele şi să comiteţi păcatul, care nu îmi place. De aceea, dragi copii, doresc ca fiecare dintre voi să trăiască o viaţă nouă, fără să distrugeţi tot ceea ce Dumnezeu creează în voi şi tot ceea ce El vă dă. Eu vă dau binecuvântarea mea specială şi rămân cu voi pe drumul convertirii voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Doresc să vă mulţumesc pentru toate sacrificiile şi să vă invit la cel mai mare sacrificiu: sacrificiul iubirii. Fără iubire nu mă puteţi accepta nici pe mine nici pe Fiul meu. Fără iubire nu le puteţi transmite altora experienţele voastre. De aceea, dragi copii, vă invit să începeţi să trăiţi iubirea în voi înşivă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi vă invit să fiţi activi în rugăciune. Voi doriţi să trăiţi ceea ce vă spun, dar nu reuşiţi pentru că nu vă rugaţi. Dragi copii, vă rog deschideţi-vă şi începeţi să vă rugaţi. Rugăciunea va fi bucuria voastră: dacă începeţi, nu vă veţi plictisi, pentru că vă veţi ruga cu bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi vă invit să trăiţi postul făcând mici sacrificii. Vă mulţumesc pentru fiecare mic sacrificiu pe care mi l-aţi oferit. Dragi copii, trăiţi aşa şi de acum înainte şi ajutaţi-mă cu iubire să prezint sacrificiiile voastre. Dumnezeu vă va răsplăti. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă deschideţi mai mult lui Dumnezeu pentru ca El să poată acţiona prin voi. În măsura în care vă veţi deschide veţi culege roadele. Doresc să vă invit din nou la rugăciune. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! În rugăciune veţi cunoaşte cea mai mare bucurie şi calea de ieşire pentru orice situaţie fără ieşire. Vă mulţumesc pentru că aţi început să vă rugaţi! Fiecare dintre voi e drag inimii mele, şi le mulţumesc tuturor celor care au încurajat rugăciunea în familiile lor. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Astăzi doresc să vă invit pe toţi la spovadă, chiar dacă v-aţi spovedit cu câteva zile în urmă. Doresc ca voi toţi să trăiţi sărbătoarea mea în voi înşivă. Dar nu o puteţi trăi dacă nu vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. De aceea vă invit pe toţi să vă împăcaţi cu Dumnezeu!

Dragi copii! Doresc să continui să vă dau mesaje şi de aceea vă invit astăzi să trăiţi şi să primiţi mesajele mele. Dragi copii, eu vă iubesc şi am ales în mod special această parohie, care îmi e mai dragă decât altele, în care am rămas cu bucurie de când Atotputernicul m-a trimis. De aceea vă invit: primiţi-mă, dragi copii, pentru binele vostru. Ascultaţi mesajele mele! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! În viaţa voastră voi toţi aţi experimentat lumina şi întunericul. Dumnezeu îi dă fiecăruia cunoştinţa binelui şi a răului. Eu vă invit la lumină, pe care trebuie să o duceţi tuturor celor care sunt în întuneric. Zi de zi ajung în casele voastre persoane care sunt în întuneric. Daţi-le, dragi copii, lumina. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]