Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages by month ianuarie

Our Lady of Medjugorje Messages by month ianuarie

Dragi copii! Astăzi, din nou vă invit pe toţi la rugăciune. Numai prin rugăciune, dragi copii, inima voastră se va schimba, devenind mai bună şi mai sensibilă la cuvântul lui Dumnezeu. Copilaşilor, nu îl lăsaţi pe Satan să vă distrugă şi să facă cu voi ce vrea. Vă invit să fiţi responsabili şi hotărâţi şi să Îi oferiţi fiecare zi lui Dumnezeu în rugăciune. Fie ca Sfânta Liturghie, copilaşilor, să nu fie un obicei pentru voi, ci viaţă. Trăind Sfânta Liturghie în fiecare zi, veţi simţi nevoia de sfinţenie şi veţi creşte în sfinţenie. Eu sunt aproape de voi şi mijlocesc pentru fiecare dintre voi în faţa lui Dumnezeu, ca El să vă dea putere să vă schimbaţi inima. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Vă invit să meditaţi la viitorul vostru. Voi creaţi o lume nouă, fără Dumnezeu, numai prin propriile voastre forţe, şi de aceea nu sunteţi mulţumiţi şi nu aveţi bucuria în inimă. Acest timp este timpul meu, de aceea, copiii mei, vă invit din nou să vă rugaţi. Când veţi găsi unitatea cu Dumnezeu, veţi simţi foame pentru cuvântul lui Dumnezeu şi inima voastră, copilaşilor, va deborda de bucurie. Veţi fi martorii iubirii lui Dumnezeu oriunde vă veţi afla. Vă binecuvântez şi vă repet că sunt cu voi pentru a vă ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă hotărâţi pentru pace. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă dea adevărata pace. Trăiţi pacea în inimile voastre şi veţi înţelege, dragi copii, că pacea este darul lui Dumnezeu. Dragi copii, fără iubire nu puteţi trăi pacea. Rodul păcii este iubirea şi rodul iubirii este iertarea. Eu sunt cu voi şi vă invit pe toţi, copilaşilor, să iertaţi mai întâi în familiile voastre şi apoi veţi fi capabili să îi iertaţi şi pe ceilalţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Vă invit să-I deschideţi poarta inimii voastre lui Isus aşa cum o floare se deschide spre soare. Isus doreşte să umple inimile voastre cu pace şi bucurie. Copilaşilor, voi nu puteţi, să obţineţi pacea dacă nu sunteţi în pace cu Isus. De aceea vă invit la spovadă, pentru ca Isus să fie Adevărul vostru şi Pacea voastră. Copilaşilor, rugaţi-vă ca să aveţi puterea de-a înţelege ce vă spun. Eu sunt cu voi şi vă iubesc. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Voi toţi sunteţi copilaşii mei. Vă iubesc. Dar, copilaşilor, nu trebuie să uitaţi că fără rugăciune nu puteţi să-mi fiţi aproape. În acest timp Satan doreşte să creeze dezordine în inimile voastre şi în familiile voastre. Nu-i cedaţi, copilaşilor! Nu trebuie să-i permiteţi să vă conducă, nici pe voi, nici viaţa voastră. Eu vă iubesc şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Copilaşilor, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să acceptaţi şi să trăiţi mesajele mele cu seriozitate. Acestea sunt zilele în care trebuie să vă hotărâţi pentru Dumnezeu, pentru pace şi pentru bine. Orice ură şi gelozie să dispară din viaţa voastră şi din gândurile voastre şi în voi să rămână doar iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele vostru. Astfel, numai astfel, veţi fi în stare să recunoaşteţi semnele acestor timpuri. Eu sunt cu voi şi vă conduc spre un timp nou, pe care Dumnezeu vi-l dă ca pe un har pentru a-L cunoaşte şi mai bine. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit la reînnoirea rugăciunii în familiile voastre pentru ca fiecare familie să devină o bucurie pentru Fiul meu, Isus. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă şi căutaţi mai mult timp pentru Isus; astfel veţi fi în stare să înţelegeţi şi să acceptaţi totul: bolile şi crucile, chiar şi cele mai grele. Eu sunt cu voi şi doresc să vă iau în inima mea şi să vă protejez, dar voi nu sunteţi încă hotărâţi. De aceea, dragi copii, vă cer să vă rugaţi pentru ca, prin rugăciune, să îmi permiteţi să vă ajut. Rugaţi-vă, dragii mei copilaşi, pentru ca rugăciunea să devină hrana voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi ca niciodată până acum, vă invit la rugăciune. Rugăciunea voastră să fie rugăciune pentru pace. Satan e puternic şi doreşte să distrugă nu numai viaţa umană, dar şi natura şi planeta pe care trăiţi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă, pentru ca prin rugăciune să puteţi fi protejaţi de binecuvântarea de pace a lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a trimis printre voi pentru a vă ajuta. Dacă doriţi, luaţi rozariul: un simplu rozariu poate face minuni în lume şi în vieţile voastre. Eu vă binecuvântez şi rămân cu voi atât timp cât Dumnezeu o doreşte. Vă mulţumesc pentru că nu trădaţi prezenţa mea aici. Vă mulţumesc pentru că răspunsul vostru serveşte binele şi pacea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă hotărâţi din nou pentru Dumnezeu şi să-L alegeţi înainte de toate şi mai presus de toate. Astfel El va face miracole în vieţile voastre şi, zi de zi, viaţa voastră va deveni bucurie cu Dumnezeu. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, şi nu-l lăsaţi pe Satan să acţioneze în viaţa voastră prin neînţelegeri, prin interpretări greşite, şi prin neacceptarea unora de către ceilalţi. Rugaţi-vă ca să puteţi înţelege măreţia şi frumuseţea darului vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă chem la drumul sfinţeniei. Rugaţi-vă ca să puteţi înţelege frumuseţea şi măreţia acestui drum, unde Dumnezeu vi se revelează într-un mod special. Rugaţi-vă ca să puteţi fi deschişi faţă de tot ceea ce Dumnezeu doreşte să facă prin voi, pentru ca în viaţa voastră să-I puteţi mulţumi lui Dumnezeu şi să vă bucuraţi pentru tot ceea ce El face prin fiecare în parte. Eu vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]