Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages by month februarie

Our Lady of Medjugorje Messages by month februarie

Dragi copii! În acest timp de har, în care şi natura se pregăteşte să ofere cele mai frumoase culori din timpul anului, eu vă invit, copilaşilor: deschideţi-vă inimile lui Dumnezeu-Creatorul, pentru ca El să vă transforme şi să vă modeleze după chipul Său, ca tot binele care se află adormit în inimile voastre să se trezească la o viaţă nouă şi la o dorinţă arzătoare de veşnicie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Cu iubire maternă vă invit astăzi să fiţi un far pentru toate sufletele care se rătăcesc în tenebrele necunoaşterii iubirii lui Dumnezeu. Pentru a putea să iluminaţi cât mai puternic cu putinţă şi să atrageţi cât mai multe suflete cu putinţă, nu permiteţi ca falsităţile care ies din gurile voastre să reducă la tăcere conştiinţa voastră. Fiţi perfecţi! Eu vă conduc cu o mână maternă, cu o mână de iubire. Vă mulţumesc.

Dragi copii! În acest timp de renunţare, rugăciune şi penitenţă, vă invit din nou: mergeţi să vă spovediţi păcatele pentru ca harul să vă deschidă inimile şi permiteţi-i să vă schimbe. Convertiţi-vă, copilaşilor, deschideţi-vă lui Dumnezeu şi planului Său pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi, cu inima maternă doresc să vă amintesc sau să vă atrag atenţia asupra iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu şi a răbdării care izvorăşte din ea. Tatăl vostru mă trimite şi aşteaptă. Aşteaptă inimile voastre deschise pentru lucrările Sale. Aşteaptă inimile voastre unite în iubire creştină şi în milostivire, în spiritul Fiului meu. Nu pierdeţi timpul, copii, pentru că nu sunteţi stăpânii lui. Vă mulţumesc.

Dragi copii! În acest timp de haruri vă invit din nou la rugăciune şi la renunţare. Ziua voastră să fie umplută de rugăciuni scurte şi arzătoare pentru toţi cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Eu sunt cu voi. Ca o Mamă, eu vă adun, pentru că doresc să şterg din inimile voastre ceea ce văd acum. Acceptaţi iubirea Fiului meu şi ştergeţi frica, durerea, suferinţa şi dezamăgirea. Eu v-am ales într-un mod special ca să fiţi o lumină a iubirii Fiului meu. Vă mulţumesc.

Dragi copii! Deschideţi-vă inima faţă de îndurarea lui Dumnezeu în acest timp al Postului mare. Tatăl ceresc doreşte să-l elibereze de robia păcatului pe fiecare dintre voi. De aceea, copilaşilor, folosiţi bine acest timp şi prin întâlnirea cu Dumnezeu în spovadă, abandonaţi păcatul şi hotărâţi-vă pentru sfinţenie. Faceţi aceasta din iubire faţă de Isus, care v-a răscumpărat pe toţi cu sângele Său, pentru ca voi să fiţi fericiţi şi în pace. Nu uitaţi, copilaşilor: libertatea voastră e slăbiciunea voastră, de aceea urmaţi mesajele mele cu seriozitate. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp de har al Postului mare, vă invit să vă deschideţi inimile faţă de harurile pe care Dumnezeu doreşte să vi le dea. Nu fiţi închişi, ci cu rugăciune şi renunţare spuneţi-I 'da' lui Dumnezeu şi El vi le va dărui din abundenţă. La fel cum primăvara pământul se deschide seminţei şi rodeşte însutit, tot aşa Tatăl vostru ceresc vi le va dărui cu prisosinţă. Eu sunt cu voi şi vă iubesc, copilaşilor, cu o iubire tandră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să fiţi mâinile mele întinse în această lume care-L pune pe Dumnezeu pe ultimul loc. Voi, copilaşilor, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va da puterea să-L mărturisiţi pe Dumnezeul iubirii şi al păcii. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi toţi. Copilaşilor, nu uitaţi că vă iubesc cu o iubire tandră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi astăzi, ca niciodată până acum, vă chem să vă deschideţi inimile faţă de mesajele mele. Copilaşilor, fiţi voi cei care atrag suflete spre Dumnezeu, şi nu cei care le îndepărtează. Eu sunt cu voi şi vă iubesc pe toţi cu o iubire specială. Acesta e un timp de pocăinţă şi convertire. Din adâncul inimii mele, vă chem să fiţi ai mei cu toată inima voastră, şi atunci veţi vedea că Dumnezeul vostru e mare, pentru că El vă va da din plin binecuvântări şi pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]