Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'vrea'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'vrea'

Total found: 30
Dragi copii, iubirea mă aduce la voi, iubirea care vreau să o învăţaţi şi voi de la mine: iubirea adevărată. Iubirea pe care Fiul meu v-a arătat-o când a murit pe cruce din dragoste pentru voi. Iubirea care este mereu gata să ierte şi să ceară iertare. Cât de mare e iubirea voastră? Inima mea de Mamă e tristă în timp ce caută iubirea în inimile voastre. Nu sunteţi dispuşi să vă supuneţi, din iubire, voinţa voastră voinţei lui Dumnezeu. Nu mă puteţi ajuta pentru ca cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu să o cunoască, deoarece voi nu aveţi iubirea adevărată. Consacraţi-mi inimile voastre şi eu vă voi conduce. Vă voi învăţa să iertaţi, să vă iubiţi duşmanul şi să trăiţi prin Fiul meu. [acelaşi cuvânt poate însemna aici şi: în conformitate cu (ce vrea) Fiul meu]. Nu vă temeţi pentru voi înşivă. Fiul meu nu uită dificultăţile celor care iubesc. Voi fi lângă voi. Îl voi ruga pe Tatăl ceresc pentru ca lumina adevărului veşnic şi a iubirii să vă lumineze. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, pentru ca, prin postul şi rugăciunea voastră, să vă poată conduce în iubire. Vă mulţumesc.

Dragi copii, vă invit să binecuvântaţi Numele Domnului cu încredere totală şi cu bucurie şi să Îi mulţumiţi din inimă zi de zi pentru marea Sa iubire. Prin această iubire pe care v-a demonstrat-o pe cruce, Fiul meu v-a dat posibilitatea ca toate să vi se ierte, aşa încât să nu aveţi de ce vă ruşina, ascunde şi, de frică, să nu deschideţi poarta inimii voastre Fiului meu. Din contră, copiii mei, împăcaţi-vă cu Tatăl ceresc ca să vă puteţi iubi pe voi înşivă cum vă iubeşte Fiul meu. Când veţi începe să vă iubiţi pe voi înşivă, îi veţi iubi şi pe ceilaţi oameni şi în ei Îl veţi vedea pe Fiul meu şi veţi recunoaşte măreţia iubirii Sale. Trăiţi în credinţă! Prin mine, Fiul meu vă pregăteşte pentru lucrările pe care vrea să le înfăptuiască prin voi, prin care vrea să Se preamărească. Mulţumiţi-I. În mod special mulţumiţi-I pentru păstori, intermediarii voşti în împăcarea cu Tatăl ceresc. Eu vă mulţumesc vouă, copiilor mei. Vă mulţumesc.

Dragi copii, ca mamă doresc să vă fiu de ajutor; cu iubirea mea de mamă doresc să vă ajut să vă deschideţi inimile pentru ca în ele să-l puneţi pe primul loc pe Fiul meu. Prin iubirea voastră faţă de Fiul meu şi prin rugăciunea voastră doresc să fiţi luminaţi de lumina lui Dumnezeu şi să vă umple harul şi îndurarea divină. În acest fel doresc să se îndepărteze de voi întunericul şi umbra morţii, care vrea să vă înconjoare şi să vă seducă. Vreau ca voi să simţiţi bucuria binecuvântării Promisiunii Sale. Voi, fiii ai omului, sunteţii fiii lui Dumnezeu, voi sunteţi fiii mei. De aceea, copiii mei, umblaţi pe căile pe care vă călăuzeşte iubirea mea, [iubire] care vă învaţă umilinţa, înţelepciunea şi calea către Tatăl Ceresc. Rugaţi-vă împreună cu mine pentru toţi aceia care nu mă primesc şi nu mă urmează; din cauza împietririi inimii lor, ei nu pot simţi bucuria umilinţei, a evlaviei, a păcii şi a iubirii - bucuria Fiului meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, pentru ca mâinile lor binecuvântate să vă dea mereu binecuvântarea bucuriei lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.

Dragi copii, și astăzi vă chem pe toți la rugăciune. Fără rugăciune nu puteți trăi, căci rugăciunea e lanț ce vă apropie de Dumnezeu. De aceea, copilașilor, în umilința inimii întoarceți-vă la Dumnezeu și la poruncile Lui, ca să puteți zice cu toată inima: ”precum în Cer așa să fie și pe pământ”. Voi, copilașilor, sunteți liberi ca, în libertate, să vă hotărâți pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. Uitați-vă unde vrea să vă atragă satana: în păcat și robie. De aceea, copilașilor, întoarceți-vă la inima mea, ca eu să vă pot duce la Fiul meu Isus, care e calea, adevărul și viața. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, astăzi vă chem să vă rugați pentru pace. Pace în inimile omenești, pace în familii și pace în lume. Satana e puternic și vrea să vă întoarcă pe toți împotriva lui Dumnezeu și să vă îndrepte spre tot ce e omenesc, vrea să distrugă în inimi toate sentimentele față de Dumnezeu și față de lucrurile Lui. Voi, copilașilor, rugați-vă și luptați-vă împotriva materialismului, modernismului și egoismului pe care lumea vi le oferă. Copilașilor, voi decideți-vă pentru sfințenie, iar eu, cu Fiul meu Isus, mijlocesc pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, ca și în alte locuri unde am venit la voi, la fel și aici vă chem la rugăciune. Rugați-vă pentru cei care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, pentru cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, [rugați-vă] împotriva păcatului, [rugați-vă] pentru consacrați, [rugați-vă] pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat să aibă iubire și un duh de putere pentru voi și pentru Biserică. Rugați-vă Fiului meu, iar iubirea pe care o veți simți în apropierea Lui vă va da tărie și vă va pregăti să faceți faptele iubirii, pe care le veți împlini în Numele Său. Copiii mei, fiți gata! Acest timp este o răscruce [de drumuri]. De aceea, vă chem din nou la credință și speranță, vă arăt calea pe care trebuie să mergeți: cuvintele Evangheliei sunt această cale. Apostolii iubirii mele, lumea are atâta nevoie de mâinile voastre ridicate spre Cer, către Fiul meu și către Tatăl Ceresc, are nevoie de multă smerenie și de curăția inimii. Aveți încredere în Fiul meu și fiți conștienți că puteți mereu să fiți mai buni. Inima mea de Mamă dorește ca voi, apostolii iubirii mele, să fiți mici lumini ale lumii, să luminați acolo unde întunericul vrea să domnească și, cu rugăciunile și iubirea voastră, arătați calea cea dreaptă și să salvați suflete. Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc.

Dragi copii, în aceste vremuri neliniștite vă chem să aveți mai multă încredere în Dumnezeu, care e Tatăl vostru din ceruri, și care m-a trimis să vă conduc la El. Deschideți-vă inimile darurilor pe care El dorește să vi le dea și, în tăcerea inimii, adorați-L pe Fiul meu Isus, care și-a dat viața ca voi să trăiți în veșnicie, unde vrea să vă conducă. Bucuria întâlnirii cu Cel Preaînalt în trăirea de zi cu zi să fie speranța voastră. De aceea, vă chem: nu abandonați rugăciunea, căci rugăciunea face miracole! Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, cu iubire de Mamă vă chem să vă deschideți inimile păcii, să vă deschideți inimile Fiului meu, ca în inimile voastre să cânte iubirea față de Fiul meu, căci numai prin această iubire pacea intră în inimă. Copiii mei, știu că aveți bunătate, știu că aveți iubire, iubire milostivă, dar mulți dintre copiii mei încă au inimile închise, cred că pot acționa fără să își îndrepte gândurile către Tatăl ceresc care luminează, către Fiul meu care e mereu cu voi, iar și iar, în Euharistie și care vrea să vă asculte. Copiii mei, de ce nu Îi vorbiți? Viața fiecăruia din voi e importantă, prețioasă, căci e dar al Tatălui ceresc pentru veșnicie. De aceea, nu uitați niciodată să-I mulțumiți, să-I vorbiți. Știu, copiii mei, că nu știți ce vine după [viața aceasta], dar când va veni acel ”după” al vostru, veți primi toate răspunsurile. Iubirea mea de Mamă dorește să fiți pregătiți. Copiii mei, prin viața voastră să puneți sentimente bune în inimile oamenilor pe care-i întâlniți, sentimentele păcii, bunătății, iubirii și iertării. Prin rugăciune ascultați ce vă spune Fiul meu și faceți cum vă spune. Din nou vă chem la rugăciune pentru păstorii voștri, pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat. Amintiți-vă că au nevoie de rugăciune și de iubire. Vă mulțumesc.

Dragi copii, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. În mod special, copilașilor, vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea. Eu vă pregătesc pentru TIMPURI NOI, ca să fiți tari în CREDINȚĂ și perseverenți în RUGĂCIUNE, astfel încât DUHUL SFÂNT să lucreze prin voi și să înnoiască fața pământului. Mă rog cu voi pentru PACE, care e darul cel mai prețios, chiar dacă satana vrea război și ură. Voi, copilașilor, fiți mâinile mele întinse și umblați semeți cu Dumnezeu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, știu că sunt prezentă în viețile și în inimile voastre. Simt iubirea voastră, aud rugăciunile voastre și le îndrept către Fiul meu. Dar, copiii mei, eu doresc să fiu prezentă, cu iubire de Mamă, în viața tuturor copiilor mei. Vreau să-i adun în jurul meu, sub mantia mea maternă, pe toți copiii mei. De aceea vă chem pe voi și vă numesc apostolii iubirii mele, ca să mă ajutați. Copiii mei, Fiul meu a pronunțat cuvintele “Tatăl nostru” - Tatăl nostru care ești pretutindeni și în inimile noastre - căci vrea să vă învețe să vă rugați cu cuvinte și cu sentimentele. Vrea să fiți mereu mai buni, să trăiți iubirea milostivă, care e rugăciune și jertfă fără limite pentru ceilalți. Copiii mei, dați-i Fiului meu iubirea pentru aproapele! Dăruiți aproapelui vostru cuvinte de mângâiere, compasiune și faptele dreptății! Apostolii iubirii mele, Fiul meu primește ca pe un dar tot ce dăruiți celorlalți. Iar eu sunt cu voi, deoarece Fiul meu dorește ca iubirea mea, ca o rază de lumină, să reînsuflețească sufletele voastre, să vă ajute în căutarea păcii și a fericirii veșnice. De aceea, copiii mei, iubiți-vă unii pe alții, fiți uniți prin Fiul meu, fiți copiii lui Dumnezeu, care, toți împreună, cu inima plină, deschisă și curată, spun "Tatăl nostru". Și nu vă temeți! Vă mulțumesc.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]