Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'tăcere'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'tăcere'

Total found: 10
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă reînnoiţi inimile. Deschideţi-vă faţă de Dumnezeu şi abandonaţi-i Lui toate greutăţile şi suferinţele, pentru ca Dumnezeu să poată transforma totul în bucurie. Copilaşilor, nu vă puteţi deschide faţă de Dumnezeu dacă nu vă rugaţi. Prin urmare, de astăzi, hotărâţi-vă să oferiţi un timp doar pentru a-L întâlni pe Dumnezeu în tăcere. În acest fel veţi putea, cu Dumnezeu, să mărturisiţi prezenţa mea aici. Copilaşilor, eu nu doresc să vă oblig. Mai degrabă daţi-I de bunăvoie timpul vostru lui Dumnezeu, ca nişte copii ai lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp nu vă gândiţi doar la odihna trupului vostru ci, copilaşilor, căutaţi timp şi pentru suflet. Fie ca, în tăcere, Spiritul Sfânt să vă vorbească şi permiteţi-I Lui să vă transforme şi să vă schimbe. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Cu iubire maternă vă invit astăzi să fiţi un far pentru toate sufletele care se rătăcesc în tenebrele necunoaşterii iubirii lui Dumnezeu. Pentru a putea să iluminaţi cât mai puternic cu putinţă şi să atrageţi cât mai multe suflete cu putinţă, nu permiteţi ca falsităţile care ies din gurile voastre să reducă la tăcere conştiinţa voastră. Fiţi perfecţi! Eu vă conduc cu o mână maternă, cu o mână de iubire. Vă mulţumesc.

Dragi copii, acest timp să fie pentru voi un timp de rugăciune şi de tăcere. Odihniţi-vă trupul şi spiritul, ca ele să fie în iubirea lui Dumnezeu. Permiteţi-mi, copilaşilor, să vă ghidez; deschideţi-vă inimile Spiritului Sfânt astfel încât tot binele care este în voi să înflorească şi să aducă rod însutit. Începeţi şi terminaţi ziua cu rugăciunea inimii. Mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, ca Mamă sunt bucuroasă că sunt între voi, căci doresc să vă vorbesc din nou despre cuvintele Fiului meu și despre iubirea Sa. Sper că mă veți primi cu inima, deoarece cuvintele Fiului meu și iubirea Sa sunt singura lumină și speranță în întunericul acestor vremuri. Acesta e singurul adevăr, iar voi, care îl veți accepta și trăi, veți avea inimi curate și smerite. Fiul meu iubește pe cei curați și smeriți. Inimile curate și smerite însuflețesc cuvintele Fiului meu, le trăiesc, le răspândesc și fac astfel încât toți să le audă. Cuvintele Fiului meu redau viața celor care le ascultă. Cuvintele Fiului meu redau iubirea și speranța. De aceea, dragii mei apostoli, copiii mei, trăiți cuvintele Fiului meu! Iubiți-vă cum v-a iubit El! Iubiți-vă în Numele Lui, în amintirea Lui! Biserica înaintează și crește datorită acelora care ascultă cuvintele Fiului meu; datorită acelora care iubesc; datorită acelora care pătimesc și suferă în tăcere și cu speranța mântuirii finale. De aceea, dragii mei copii, cuvintele Fiului meu și iubirea Lui să vă fie primul și ultimul gând al zilei. Vă mulțumesc.

Dragi copii, v-am chemat și din nou vă chem să Îl cunoașteți pe Fiul meu, să cunoașteți adevărul; eu sunt cu voi și mă rog să reușiți. Copiii mei, trebuie să vă rugați mult pentru a avea cât mai multă iubire, răbdare, pentru a putea suporta sacrificiul și a putea fi săraci în spirit. Fiul meu e mereu cu voi prin Duhul Sfânt. Biserica Lui se naște în orice inimă ce Îl cunoaște. Rugați-vă să Îl puteți cunoaște pe Fiul meu! Rugați-vă ca sufletul vostru să fie una cu El! Asta e rugăciunea, asta e iubirea care îi atrage pe alții și vă face apostolii mei. Vă privesc cu iubire, cu iubire maternă. Vă cunosc, cunosc durerile și întristările voastre, căci și eu am suferit în tăcere. Credința mea îmi dădea iubire și speranță. Repet: învierea Fiului meu și ridicarea mea la Cer sunt speranță și iubire pentru voi. De acea, copiii mei, rugați-vă ca să puteți cunoaște adevărul, ca să puteți avea o credință puternică ce să vă conducă inima și să știe transforma durerile și suferințele voastre în iubire și speranță. Vă mulțumesc.

Dragi copii, din voia Fiului meu și din dragostea mea de Mamă vin la voi, la copiii mei, în special la aceia care încă nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Vin la voi care vă gândiți la mine, care mă chemați. Vouă vă dau iubirea mea maternă și vă aduc binecuvântarea Fiului meu. Aveți voi inima curată și deschisă? Vedeți voi darurile, semnele apropierii și iubirii mele? Copiii mei, în viața voastră pământească luați-vă după exemplul meu. Viața mea a fost durere, tăcere și nemărginită credință și încredere în Tatăl ceresc. Nimic nu e întâmplător: nici durerea, nici bucuria, nici suferința, nici iubirea. Toate acestea sunt haruri pe care Fiul meu vi le împarte și care vă conduc la viața veșnică. Fiul meu caută iubirea și rugăciunea făcute în El. Vă voi învăța ca Mamă: a iubi și a te ruga în El e a te ruga în tăcerea propriului suflet, nu a recita doar cu buzele; e și cel mai mic gest frumos făcut în numele Fiului meu; e răbdarea, îndurarea, acceptarea durerii și jertfa făcută pentru altcineva. Copiii mei, Dumnezeu vă privește, rugați-vă ca și voi să vedeți chipul Lui și să vă poată fi descoperit. Copiii mei, eu vă descopăr unicul și autenticul adevăr, rugați-vă ca să îl conștientizați și ca să puteți răspândi iubire și speranță, ca să puteți fi apostolii iubirii mele. Inima mea de Mamă iubește în mod special păstorii, rugați-vă pentru mâinile lor binecuvântate. Vă mulțumesc.

Dragi copii, din păcate, între voi, copiii mei, există atât de multă luptă, ură, interese personale și egoism. Copiii mei, atât de ușor uitați de Fiul meu, de cuvintele Lui, de iubirea Lui. Credința se stinge în multe suflete și multe inimi sunt acaparate de lucrurile materiale ale lumii. Dar inima mea de Mamă știe că există încă și aceia care iubesc și cred, care încearcă să se apropie tot mai mult de Fiul meu, care îl caută neobosiți pe Fiul meu și care mă caută, în felul acesta, și pe mine. Aceștia sunt cei umili și blânzi cu durerea și suferința lor, pe care le poartă în tăcere, cu speranțele lor și, mai ales, cu credința lor. Aceștia sunt apostolii iubirii mele. Copiii mei, apostolii iubirii mele, vă învăț că Fiul meu nu vă cere doar rugăciune neîncetată, ci și fapte și sentimente, vă cere să credeți, să vă rugați, prin rugăciunea voastră personală să creșteți în credință, să creșteți în dragoste. Să vă iubiți unii pe alții: asta e ceea ce El vă cere, asta e calea către viața veșnică. Copiii mei, nu uitați că Fiul meu a adus lumina în această lume, a adus-o pentru aceia care vor să o vadă și să o primească. Fiți voi aceia, căci aceasta e lumina adevărului, a păcii și a dragostei. Ca Mamă vă conduc să Îl adorați pe Fiul meu, să Îl iubiți cu Mine pe Fiul meu, să îndreptați gândurile, cuvintele și faptele voastre către Fiul meu, să faceți ca ele să fie în Numele Lui. Atunci va fi umplută inima mea. Vă mulțumesc.

Dragi copii, astăzi, ca Mamă, vă chem la CONVERTIRE. Acest timp e pentru voi, copilașilor, timp de TĂCERE și de RUGĂCIUNE. De aceea, în căldura inimii voastre să crească GERMENELE SPERANȚEI ȘI CREDINȚEI, iar voi, copilașilor, veți simți din zi în zi nevoia de a vă ruga mai mult. VIAȚA voastră va deveni ORDONATĂ ȘI RESPONSABILĂ. Veți conștientiza, copilașilor, că sunteți trecători aici pe pământ și veți simți nevoia să fiți mai aproape de Dumnezeu și, CU IUBIRE, VEȚI DA MĂRTURIE despre experiența întâlnirii voastre cu Dumnezeu, împărtășind-o cu ceilalți. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi, dar nu pot fără DA-ul vostru. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, în acest timp de har doresc să vă văd chipurile transfigurate în rugăciune. Sunteți atât de copleșiți de grijile pământești încât nu simțiți că primăvara bate la ușă. Sunteți chemați, copilașilor, la pocăință și rugăciune. Precum natura se luptă în tăcere pentru o nouă viață, la fel și voi sunteți chemați să vă deschideți în rugăciune lui Dumnezeu, în care veți găsi pacea și căldura soarelui de primăvară în inima voastră. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]