Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'schimbe'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'schimbe'

Total found: 13
Dragi copii! Bucuraţi-vă cu mine! Inima mea se bucură datorită lui Isus şi astăzi doresc să vi-L dăruiesc. Doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să-I deschidă inima lui Isus, eu vi-L dau cu iubire. Doresc, dragi copii, ca El să vă schimbe, şi să vă înveţe şi să vă protejeze. Astăzi mă rog în mod special pentru fiecare dintre voi şi vă prezint înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să se manifeste în voi.Vă chem la o rugăciune sinceră, cu inima, pentru ca fiecare rugăciune a voastră să fie o întâlnire cu Dumnezeu. În munca şi în viaţa voastră zilnică, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc. Vă chem astăzi cu mare seriozitate să mă ascultaţi şi să faceţi ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă şi vă invit pe toţi la convertire. Eu doresc ca fiecare dintre voi să se hotărască să-şi schimbe viaţa şi ca fiecare să lucreze mai mult în Biserică, nu cu vorbe sau cu gânduri, ci cu exemplul, pentru ca viaţa voastră să fie o mărturie plină de bucurie despre Isus. Nu puteţi spune că sunteţi convertiţi, căci viaţa voastră trebuie să devină convertire zilnică. Pentru a înţelege ce aveţi de făcut, copilaşilor, rugaţi-vă şi Dumnezeu vă va da de înţeles ce trebuie să faceţi în mod concret şi cum trebuie să vă schimbaţi. Eu sunt cu voi şi vă iau pe toţi sub mantia mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă deschideţi lui Dumnezeu - Creatorul, pentru ca El să vă schimbe. Copilaşilor, voi îmi sunteţi dragi, vă iubesc pe toţi şi vă invit să vă apropiaţi mai mult de mine şi dragostea voastră pentru Inima mea neprihănita să fie mai aprinsă. Eu doresc să vă reînnoiesc şi să vă conduc cu Inima mea la Inima lui Isus, care şi astăzi suferă pentru voi şi vă cheamă la convertire şi reînnoire. Prin voi doresc să reînnoiesc lumea. Înţelegeţi, copilaşilor, că voi sunteţi astăzi sarea pământului şi lumina lumii. Copilaşilor, vă invit şi vă iubesc şi într-un mod special vă implor: convertiţi-vă! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit ca prin rugăciune şi sacrificiu să vă pregătiţi pentru venirea Spiritului Sfânt. Copilaşilor, acesta e un timp de har, de aceea vă invit din nou să vă hotărâţi pentru Dumnezeu-Creatorul. Permiteţi-i Lui să vă transforme şi să vă schimbe. Lăsaţi ca inima voastră să fie pregătită să asculte şi să trăiască tot ceea ce Spiritul Sfânt are în planul Său pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, permiteţi-I Spiritului Sfânt să vă conducă pe drumul adevărului şi al salvării înspre viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Vă chem şi astăzi să vă deschideţi rugăciunii. În timpul Postului mare care a trecut aţi realizat cât de mici sunteţi şi cât de mică vă este credinţa. Copilaşilor, hotărâţi-vă şi astăzi pentru Dumnezeu, pentru ca, în voi şi prin voi, El să schimbe inimile oamenilor şi pe ale voastre deasemenea. Fiţi purtători plini de bucurie ai lui Isus Cel Înviat în această lume neliniştită, care tânjeşte după Dumnezeu şi după tot ce vine de la Dumnezeu. Eu sunt cu voi, copilaşilor, şi vă iubesc cu o iubire specială. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp nu vă gândiţi doar la odihna trupului vostru ci, copilaşilor, căutaţi timp şi pentru suflet. Fie ca, în tăcere, Spiritul Sfânt să vă vorbească şi permiteţi-I Lui să vă transforme şi să vă schimbe. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Astăzi vă chem să-I deschideţi inima Spiritului Sfânt şi să-I permiteţi să vă schimbe. Copiii mei, Dumnezeu este Binele Suprem, şi de aceea, ca o Mamă, vă implor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, postiţi, şi speraţi ca acest Bine poate fi atins, deoarece din acest Bine se naşte iubirea. Spiritul Sfânt va întări această iubire în voi şi Îl veţi putea numi pe Dumnezeu Tatăl vostru. Prin aceasta iubire supremă îi veţi iubi cu sinceritate pe toţi oamenii, şi, în Dumnezeu, îi veţi considera fraţi şi surori. Vă mulţumesc.

Dragi copii! Vă invit să lucraţi la convertirea personală. Sunteţi încă departe de întâlnirea cu Dumnezeu în inima voastră, de aceea petreceţi cât mai mult timp posibil în rugăciune şi în adorarea lui Isus în Preasfântul Sacrament al altarului, pentru ca El să vă schimbe şi să pună în inimile voastre o credinţă vie şi dorinţa pentru viaţa veşnică. Totul trece, copilaşilor, numai Dumnezeu rămâne. Eu sunt cu voi şi vă îndemn cu dragoste. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Cu iubire maternă doresc să vă încurajez la iubirea faţă de aproapele. Fie ca Fiul meu să fie izvorul acestei iubiri. El, care ar fi putut să facă totul cu forţa, a ales iubirea, dându-vă un exemplu. Şi astăzi, prin mine, Dumnezeu vă arată o imensă bunătate şi voi, copiii mei, aveţi datoria să-I răspundeţi. Purtaţi-vă cu aceeaşi bunătate şi generozitate cu sufletele pe care le întâlniţi. Fie ca iubirea voastră să le schimbe. Astfel Fiul meu şi iubirea Lui vor învia în voi. Vă mulţumesc.
Sfântă Fecioară a adăugat: "Păstorii voştri ar trebui să fie în inimile şi în rugăciunile voastre."

Dragi copii! În acest timp de renunţare, rugăciune şi penitenţă, vă invit din nou: mergeţi să vă spovediţi păcatele pentru ca harul să vă deschidă inimile şi permiteţi-i să vă schimbe. Convertiţi-vă, copilaşilor, deschideţi-vă lui Dumnezeu şi planului Său pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, cu iubire maternă vin să vă ajut ca să aveți mai multă iubire, iar asta înseamnă mai multă credință! Vin să vă ajut să trăiți cu iubire cuvintele Fiului meu pentru ca lumea să fie altfel. De aceea, apostolii iubirii mele, vă adun în jurul meu. Priviți-mă cu inima! Vorbiți-mi ca unei Mame despre durerile, suferințele voastre, despre bucuriile voastre. Cereți-mi să mă rog Fiului meu pentru voi. Fiul meu e milostiv și drept, inima mea de Mamă ar dori ca și voi să fiți la fel. Inima mea de Mamă ar dori ca voi, apostolii iubirii mele, cu viața voastră, să vorbiți tuturor celor din jurul vostru despre Fiul meu și despre mine, așa încât lumea să fie altfel, să se întoarcă la simplitate și la curăție, să se întoarcă la credință și speranță. De aceea, copiii mei, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă cu inima, rugați-vă cu iubire, rugați-vă cu fapte bune! Rugați-vă ca toți să Îl cunoască pe Fiul meu, ca lumea să se schimbe, ca lumea să se mântuiască! Trăiți cuvintele Fiului meu cu iubire, nu judecați, ci iubiți-vă unii pe alții, pentru ca inima mea să poată triumfa! Vă mulțumesc!

Dragi copii, Fiul meu, ca Dumnezeu, a privit mereu dincolo de timp. Eu, ca Mamă a Lui, prin El, văd prin timp. Văd lucruri frumoase și lucruri triste. Dar văd că încă este iubire și că trebuie făcut în așa fel încât această iubire să fie cunoscută. Copiii mei, nu puteți fi fericiți dacă nu vă iubiți unii pe alții, dacă nu aveți iubire în fiecare situație și în fiecare moment al vieții voastre. Și eu, ca Mamă, vin la voi prin Iubire, ca să vă ajut să cunoașteți adevărata iubire, să Îl cunoașteți pe Fiul meu. De aceea, vă chem să însetați mereu de la capăt, cât mai mult, după iubire, credință și speranță. Unicul izvor care vă poate adăpa este încrederea în Dumnezeu, Fiul meu. Copiii mei, în momentele de neliniște și de repudiere, doar căutați fața Fiului meu, doar trăiți cuvintele Sale și nu vă temeți. Rugați-vă și iubiți cu sentimente sincere, cu fapte bune și ajutați ca lumea să se schimbe și Inima mea să triumfe. Precum Fiul meu și eu vă spun ”iubiți-vă unii pe alții”, căci fără iubire nu este mântuire. Vă mulțumesc, copiii mei.

Dragi copii, rugați-vă cu mine pentru o VIAȚĂ NOUĂ pentru voi toți. În inimile voastre, copilașilor, știți ce trebuie să schimbați: întoarceți-vă la Dumnezeu și la poruncile Lui, ca Duhul Sfânt să schimbe viețile voastre și fața acestui pământ, care are nevoie de REÎNNOIRE ÎN DUH. Copilașilor, fiți rugăciune pentru cei care nu se roagă, fiți bucurie pentru cei care nu văd cale de ieșire, fiți purtătorii luminii în întunericul acestei lumi neliniștite. Rugați-vă și căutați ajutorul și ocrotirea sfinților, ca să puteți și voi să tânjiți după Cer și după realitățile cerești. Eu sunt cu voi și vă ocrotesc și vă binecuvântez pe toți cu binecuvântarea mea de Mamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]