Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'mod'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'mod'

Total found: 123
Dragi copii! În această bucurie a Crăciunului, doresc să vă binecuvântez cu binecuvântarea mea. În mod special, copilaşilor, vă dau binecuvântarea Micului Isus. Fie ca El să vă umple cu pacea Sa. Astăzi, copilaşilor, nu aveţi pace, şi totuşi tânjiţi după ea. De aceea, cu Fiul meu Isus, în această zi, vă chem să vă rugaţi, să vă rugaţi, să vă rugaţi, pentru că fără rugăciune nu aveţi bucurie, nici pace, nici viitor. Tânjiţi după pace şi căutaţi-o, pentru că Dumnezeu este adevărata Pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi astăzi sunt cu voi într-un mod special, contemplând şi trăind în Inima mea Patima lui Isus. Copilaşilor, deschideţi-vă inimile şi daţi-mi mie tot ce se află în ele: bucurii, tristeţi şi orice dureri, chiar şi cele mai mici, pentru ca eu să I le pot oferi lui Isus şi pentru ca El, cu iubirea Lui nemăsurată, să ardă tristeţile voastre şi să le transforme în bucuria învierii Sale. De aceea, copilaşii mei, vă chem acum în mod special: deschideţi-vă inimile rugăciunii pentru ca, prin rugăciune să deveniţi prietenii lui Isus Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Vă invit la rugăciunea cu inima. În mod special, copilaşii mei, vă chem să vă rugaţi pentru convertirea păcătoşilor, a celor care străpung inima mea şi a Fiului meu, Isus, cu sabia urii şi a blasfemiei zilnice. Să ne rugăm, copilaşilor, pentru toţi cei care nu doresc să cunoască iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă fac parte din Biserică. Să ne rugăm pentru ca ei să se convertească, pentru ca Biserica să reînvie în iubire. Doar prin iubire şi rugăciune, copilaşilor, puteţi trăi acest timp, care vă este dat pentru convertire. Puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc şi atunci Isus cel Înviat va deveni Prietenul vostru. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. În acest timp de har, crucea să fie pentru voi un semn indicator al iubirii şi al unităţii, prin care vine adevărata pace. De aceea, copilaşilor, în acest timp rugaţi-vă în mod special pentru ca Micul Isus, Creatorul păcii, să se nască în inimile voastre. Doar prin rugăciune veţi deveni apostolii mei de pace în această lume fără pace. De aceea, rugaţi-vă până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea!

Dragi copii! Acesta e un timp de har. Copilaşilor, astăzi în mod special, cu Micul Isus în braţe, vă ofer posibilitatea de-a vă hotărî din nou pentru pace. Spunând "da" păcii şi hotărându-vă pentru Dumnezeu, vi se deschide o nouă posibilitate pentru pace. Doar astfel, copilaşilor, timpul acestui secol va fi pentru voi un timp de pace şi de prosperitate. De aceea, puneţi-L pe micul prunc Isus pe primul loc în viaţa voastră şi El vă va conduce pe calea mântuirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi, ca niciodată până acum, inima mea va cere ajutorul. Eu, Mama voastră, vă rog pe voi, copiii mei, să mă ajutaţi să realizez planul pentru care Tatăl m-a trimis aici. El m-a trimis în mijlocul vostru pentru că iubirea Lui e imensă. În acest an mare şi sfânt în care aţi intrat, rugaţi-vă în mod special pentru cei care nu au simţit încă iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă şi aşteptaţi.

Dragi copii! Treziţi-vă din somnul necredinţei şi al păcatului pentru că acesta e un timp de har pe care Dumnezeu vi-l dă. Folosiţi acest timp şi căutaţi în Dumnezeu harul vindecării inimii voastre, pentru a-L putea privi pe Dumnezeu şi pe oameni cu inima. Rugaţi-vă în mod special pentru cei care n-au cunoscut iubirea lui Dumnezeu şi daţi mărturie cu viaţa voastră pentru ca şi ei să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu şi iubirea Sa nemăsurată. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Doresc să împărtăşesc bucuria mea cu voi. În Inima mea neprihănită simt că sunt mulţi care s-au apropiat de mine şi care poartă, într-un mod special, în inimile lor, victoria Inimii mele neprihănite, rugându-se şi convertindu-se. Doresc să vă mulţumesc şi să vă inspir să lucraţi mai mult pentru Dumnezeu şi pentru împărăţia Sa, cu iubirea şi puterea Spiritului Sfânt. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi, când Cerul e aproape de voi în mod special, vă invit la rugăciune pentru ca, prin rugăciune, să-L puneţi pe Dumnezeu pe primul loc. Copilaşilor, astăzi sunt aproape de voi şi vă binecuvântez pe fiecare dintre voi cu binecuvântarea mea maternă pentru ca să aveţi tărie şi iubire pentru toţi oamenii pe care îi întâlniţi în viaţa voastră pământească şi să puteţi dărui iubirea lui Dumnezeu. Eu mă bucur împreună cu voi şi doresc să vă spun că fratele vostru Slavko s-a născut pentru Cer şi că mijloceşte pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă. În mod special astăzi, când Dumnezeu vă dăruieşte haruri din abundenţă, rugaţi-vă şi căutaţi-L pe Dumnezeu prin mine. Dumnezeu vă dă mari haruri, de aceea, copilaşilor, profitaţi de acest timp de har şi veniţi mai aproape de inima mea, ca să vă pot conduce la Fiul meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune, în mod special astăzi, când Satan doreşte război şi ură. Vă chem din nou, copilaşilor: rugaţi-vă şi postiţi, ca Dumnezeu să vă dăruiască pacea. Mărturisiţi pacea către fiecare inimă şi fiţi purtători ai păcii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Iar vouă nu vă fie frică, pentru că acela care se roagă nu se teme de rău şi nu are ură în inimă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi, când Isus se naşte din nou pentru voi, doresc să vă invit într-un mod special la convertire. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru convertirea inimii voastre, pentru ca Isus să se nască în voi toţi, să locuiască în voi şi să ajungă Stăpân peste întreaga voastră fiinţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Ca o Mamă vă implor: deschideţi-vă inima, oferiti-mi-o mie, şi nu vă temeţi de nimic. Eu voi fi cu voi şi vă voi învăţa cum să Îl puneţi pe Isus pe primul loc. Vă voi învăţa să Îl iubiţi şi să-I aparţineţi în mod complet. Înţelegeţi, dragi copii, că fără Fiul meu nu este mântuire. Ar trebui să deveniţi conştienţi că El e Începutul şi Sfârşitul vostru. Numai cu această convingere veţi putea fi fericiţi şi veţi putea fi vrednici de viaţa veşnică. Eu, ca o Mamă, doresc aceasta pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi în acest timpuri agitate vă invit la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă pentru pace, pentru ca în lume fiecare om să simtă iubire pentru pace. Numai când sufletul îşi găseşte pacea în Dumnezeu se simte mulţumit şi iubirea va începe să se reverse în lume. Şi în mod special, copilaşilor, voi sunteţi chemaţi să trăiţi şi să mărturisiţi pacea, pacea în inimile voastre şi în familiile voastre şi, prin voi, pacea va începe să se reverse şi în lume. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Ca o mamă care îşi cheamă copiii, v-am chemat şi voi mi-aţi răspuns. Permiteţi-mi să umplu inima voastră cu iubire, astfel încât inima voastră să devină o inimă de iubire pe care o veţi dărui celorlalţi fără rezerve. Astfel mă veţi ajuta în cel mai bun mod cu putinţă în misiunea mea de-a-i converti pe sărmanii mei copii care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu şi iubirea Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Cu acest mesaj vă chem din nou să vă rugaţi pentru pace. În mod special acum, când pacea este în criză, fiţi voi cei care se roagă şi dau mărturie despre pace. Copilaşilor, fiţi voi pace în această lume lipsită de pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În mod special, în acest timp sfânt de pocăinţă şi rugăciune, vă chem să faceţi o alegere. Dumnezeu v-a dăruit voinţa liberă ca să puteţi alege viaţa sau moartea. Ascultaţi mesajele mele cu inima, astfel încât să puteţi conştientiza ce aveţi de făcut şi cum veţi găsi drumul spre Viaţă. Copiii mei, fără Dumnezeu nu puteţi face nimic; nu uitaţi aceasta nici o clipă. Pentru că, ce sunteţi voi pe pământ şi ce veţi fi, când vă veţi întoarce din nou în pământ ... Nu Îl mâniaţi pe Dumnezeu, ci urmaţi-mă pe mine, spre Viaţă. Vă mulţumesc că sunteţi aici.

Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. Reînnoiţi rugăciunea voastră personală, şi rugaţi-vă în mod special Spiritului Sfânt, pentru ca El să vă ajute să vă rugaţi cu inima. Eu mijlocesc pentru voi toţi, copilaşilor, şi vă invit pe toţi la convertire. Dacă voi vă convertiţi, toţi cei din jurul vostru vor fi reînnoiţi, iar rugăciunea va fi o bucurie pentru ei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi, când în mod special Isus doreşte să vă dăruiască pacea Sa, vă chem să vă rugaţi pentru pace în inimile voastre. Copii, fără pace în inimile voastre, voi nu puteţi simţi iubirea şi bucuria naşterii lui Isus. De aceea, copilaşilor, astăzi în mod special deschideţi-vă inimile şi începeţi să vă rugaţi. Numai prin rugăciune şi abandonare totală, inimile voastre se vor umple de iubirea şi pacea lui Isus. Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă.

Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Rugaţi-vă, copilaşilor, în mod special pentru toţi cei care nu au ajuns să cunoască iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă ca inimile lor să se deschidă şi să se apropie de inima mea şi de inima Fiului meu Isus, pentru ca noi să-i putem transforma în oameni ai păcii şi ai iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]