Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'mea'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'mea'

Total found: 490
Dragi copii, venirea mea între voi este un dar al Tatălui Ceresc pentru voi. Eu vin între voi cu iubirea Lui ca să vă ajut să găsiți calea către Adevăr, să găsiți calea către Fiul meu. Eu vin pentru a confirma Adevărul. Doresc să vă reamintesc cuvintele Fiului meu. El a rostit cuvintele mântuirii pentru întreaga omenire, cuvintele iubirii pentru toți, iubire pe care ne-a arătat-o prin jertfa Lui. Dar, până astăzi, mulți copii ai mei nu Îl cunosc și nu doresc să Îl cunoască, sunt indiferenți. Inima mea suferă mult pentru indiferența lor. Fiul meu a fost mereu în Tatăl, prin nașterea Sa pe pământ a adus dumnezeiescul, iar omenescul l-a luat din mine. Cu El a venit între noi Cuvântul, cu El a venit Lumina lumii care pătrunde în inimi și le luminează și le umple cu iubire și mângâiere. Copiii mei, Fiul meu poate fi văzut de toți cei care Îl iubesc, căci Chipul Său se vede în sufletele care sunt pline de iubire pentru El. De aceea, copiii mei, apostolii mei, ascultați-mă: părăsiți vanitatea și egoismul, nu trăiți doar pentru cele lumești și materiale! Iubiți-L pe Fiul meu și faceți ca alții să poată vedea fața Lui în iubirea voastră pentru El! Eu vă voi ajuta să Îl cunoașteți tot mai bine. Eu vă voi vorbi de El. Vă mulțumesc.

Dragi copii, astăzi vă aduc iubirea mea. Dumnezeu mi-a îngăduit să vă iubesc și, din iubire, să vă chem la convertire. Voi, copilașilor, sunteți săraci în iubire și încă nu ați înțeles că Fiul meu Isus și-a dat viața din dragoste, ca să vă mântuiască și să vă dea viață veșnică. De aceea, rugați-vă, copilașilor, ca în rugăciune să înțelegeți iubirea lui Dumnezeu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, inima mea neprihănită sângerează privindu-vă în păcat și în obiceiuri păcătoase. Vă chem: întoarceți-vă la Dumnezeu și la rugăciune, ca să vă fie bine pe pământ! Dumnezeu vă cheamă prin mine, ca inimile voastre să fie speranță și bucurie pentru toți cei ce sunt departe. Chemarea mea să fie pentru voi balsam pentru suflet și inimă, astfel încât să Îl slăviți pe Dumnezeu Creatorul care vă iubește și vă cheamă la veșnicie. Copilașilor, viața e scurtă: folosiți-vă de timpul acesta ca să faceți binele. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, inima mea de Mamă doreşte convertirea voastră sinceră şi credința puternică pentru a putea transmite iubirea şi pacea tuturor celor din jurul vostru. Dar, copiii mei, nu uitaţi: fiecare din voi e o lume unică în ochii Tatălui ceresc, de aceea permiteți lucrării necontenite a Duhului Sfânt să acționeze asupra voastră. Fiți copiii mei curați în spirit. Frumusețea se găseşte în cele spirituale, căci tot ce e viu în spirit e şi foarte frumos. Nu uitaţi că, în Euharistie, care e inima credinţei, Fiul meu este mereu cu voi, vine la voi şi frânge pâinea cu voi deoarece, copiii mei, a murit pentru voi, a înviat şi va veni din nou. Aceste cuvinte ale mele vă sunt cunoscute, căci ele sunt adevăr, iar adevărul nu se schimbă, doar că mulți copii ai mei l-au uitat. Copiii mei, cuvintele mele nu sunt nici vechi, nici noi, ele sunt eterne. De aceea vă invit, copiii mei, să priviți bine semnele timpurilor, să adunaţi crucile risipite şi să fiţi apostoli ai revelației. Vă mulţumesc.

Dragi copii, prezența mea este dar al Lui Dumnezeu pentru voi toți și imbold de convertire. Satana e puternic și dorește să pună dezordine și neliniște în inimile și în gândurile voastre. De aceea, copilașilor, rugați-vă ca Duhul Sfânt să vă conducă pe calea dreaptă a bucuriei și a păcii. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, mulțumiți-i cu mine lui Dumnezeu pentru darul că sunt cu voi. Rugați-vă, copilașilor, și trăiți poruncile lui Dumnezeu, ca să vă fie bine pe pământ. Azi, în această zi de har, doresc să vă dau binecuvântarea mea maternă de pace și iubirea mea. Mijlocesc pentru voi la Fiul meu și vă chem să perseverați în rugăciune ca să pot împlini planurile mele cu voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, prezența mea reală, vie, între voi trebuie să vă facă fericiți, deoarece e din marea iubire a Fiului meu. El mă trimite între voi ca să vă dau siguranță cu iubirea mea maternă; ca să înțelegeți că durerea și bucuria, suferința și iubirea fac să trăiască sufletul vostru cu intensitate; ca să vă chem din nou să celebrați inima lui Isus, inima credinței: Euharistia. Fiul meu, zi de zi și până în veșnicie, se întoarce viu între voi, se întoarce la voi. Dar nici nu v-a părăsit niciodată. Când unul dintre voi, copiii mei, se întoarce la El, inima mea de Mamă saltă de bucurie. De aceea, copiii mei, întoarceți-vă la Euharistie, la Fiul meu! Calea către Fiul meu e grea, plină de renunțări, dar la capătul ei e mereu lumină. Eu înțeleg durerile și suferințele voastre și, cu iubire de Mamă, șterg lacrimile voastre. Încredeți-vă în Fiul meu, căci El va face pentru voi ceea ce voi nici nu ați ști să cereți. Voi, copiii mei, trebuie să vă ocupați numai de sufletul vostru, căci sufletul e singurul lucru ce vă aparține pe pământ. Acest suflet îl veți aduce, murdărit sau curat, înaintea Tatălui ceresc. Amintiți-vă, credința în iubirea Fiului meu va fi mereu răsplătită. Vă rog să vă rugați în mod special pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat să trăiască prin El și să iubească turma Lui. Vă mulțumesc.

Dragi copii, vă privesc și vă văd pierduți și nu aveți nici rugăciune, nici bucurie în inimi. Întoarceți-vă, copilașilor, la rugăciune și puneți-L pe Dumnezeu pe primul loc, nu pe om. Nu pierdeți speranța ce v-o aduc! Copilașilor, fie ca, în acest timp, fiecare zi să fie mai multă căutare a lui Dumnezeu în tăcerea inimii voastre și rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă până când rugăciunea nu devine bucurie. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, astăzi doresc să împărtășesc cu voi bucuria cerească! Voi, copilașilor, deschideți ușa inimii ca să crească în inima voastră speranța, pacea și iubirea pe care numai Dumnezeu le dă. Copilașilor, prea sunteți legați de lume și de lucrurile lumești, din acest motiv satana vă agită ca vântul valurile mării. De aceea, fie ca verigile vieții voastre să fie rugăciunea cu inima și adorarea Fiului meu Isus. Predați-I Lui viitorul vostru ca să fiți, în El, bucurie altora și exemplu cu viața voastră. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, din voia Fiului meu și din dragostea mea de Mamă vin la voi, la copiii mei, în special la aceia care încă nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Vin la voi care vă gândiți la mine, care mă chemați. Vouă vă dau iubirea mea maternă și vă aduc binecuvântarea Fiului meu. Aveți voi inima curată și deschisă? Vedeți voi darurile, semnele apropierii și iubirii mele? Copiii mei, în viața voastră pământească luați-vă după exemplul meu. Viața mea a fost durere, tăcere și nemărginită credință și încredere în Tatăl ceresc. Nimic nu e întâmplător: nici durerea, nici bucuria, nici suferința, nici iubirea. Toate acestea sunt haruri pe care Fiul meu vi le împarte și care vă conduc la viața veșnică. Fiul meu caută iubirea și rugăciunea făcute în El. Vă voi învăța ca Mamă: a iubi și a te ruga în El e a te ruga în tăcerea propriului suflet, nu a recita doar cu buzele; e și cel mai mic gest frumos făcut în numele Fiului meu; e răbdarea, îndurarea, acceptarea durerii și jertfa făcută pentru altcineva. Copiii mei, Dumnezeu vă privește, rugați-vă ca și voi să vedeți chipul Lui și să vă poată fi descoperit. Copiii mei, eu vă descopăr unicul și autenticul adevăr, rugați-vă ca să îl conștientizați și ca să puteți răspândi iubire și speranță, ca să puteți fi apostolii iubirii mele. Inima mea de Mamă iubește în mod special păstorii, rugați-vă pentru mâinile lor binecuvântate. Vă mulțumesc.

Dragi copii, astăzi vă chem la rugăciune. Fie ca rugăciunea să vă fie viață! Numai astfel inima voastră se va umple cu pace și cu bucurie. Dumnezeu vă va fi aproape și voi Îl veți simți în inima voastră ca Prieten, veți vorbi cu El ca și cu cineva pe care îl cunoașteți și, copilașilor, veți simți nevoia să dați mărturie, căci Isus va fi în inima voastră, iar voi [veți fi] uniți în El. Eu sunt cu voi și vă iubesc pe toți cu dragostea mea de Mamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, Duhul Sfânt, după voia Tatălui Ceresc, m-a făcut mamă, Mama lui Isus și, prin însăși acest lucru, Mama voastră. De aceea vin să vă ascult, să vă deschid brațele mele de Mamă, să vă dau inima mea și să vă chem să rămâneți cu mine: căci de pe înaltul crucii Fiul meu v-a încredințat mie. Din păcate mulți dintre copiii mei nu au cunoscut iubirea Fiului meu, mulți nu vor să o cunoască. O, copiii mei, cât rău fac aceia care trebuie să vadă sau să înțeleagă pentru a crede! De aceea, voi, copiii mei, apostolii mei, în tăcerea inimii ascultați glasul Fiului meu, pentru ca inima voastră să fie casa Lui și să nu fie întunecată și tristă, ci să fie luminată de lumina Fiului meu. Căutați speranța cu credință, căci credința e viața sufletului. Vă invit din nou: rugați-vă! Rugați-vă ca să trăiți credința în umilință, în pacea spiritului și luminați de Lumină. Copiii mei, nu încercați să înțelegeți totul dintr-o dată, căci nici eu nu am înțeles totul imediat, dar am iubit și am crezut în cuvintele divine pe care le zicea Fiul meu – El, care a fost prima Lumină și Începutul răscumpărării. Apostolii iubirii mele, voi care vă rugați, vă jertfiți, iubiți și nu judecați, voi mergeți și răspândiți adevărul, cuvintele Fiului meu, Evanghelia, căci voi sunteți evanghelie vie, voi sunteți razele luminii Fiului meu! Fiul meu și cu mine vă vom fi alături, vă vom încuraja și vă vom pune la încercare. Copiii mei, cereți mereu binecuvântare de la aceia și numai de la aceia ale căror mâini le-a binecuvântat Fiul meu, adică de la păstorii voștri. Vă mulțumesc.

Dragi copii, astăzi vă chem: rugați-vă pentru pace! Abandonați egoismul și trăiți mesajele pe care vi le dau. Fără ele nu vă puteți schimba viața. Trăind rugăciunea, veți avea pacea. Trăind în pace, veți simți nevoia să dați mărturie, căci Îl veți descoperi pe Dumnezeu pe care acum îl simțiți departe. De aceea, copilașilor, rugați-vă! Rugați-vă! Rugați-vă și permiteți-I lui Dumnezeu să intre în inima voastră! Întoarceți-vă la post și la spovadă, ca să biruiți răul din voi și din jurul vostru. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Copiii mei, să vin la voi și să mă descopăr vouă e o mare bucurie pentru inima mea maternă. Acesta e darul Fiului meu pentru voi și pentru alții care vor veni. Ca Mamă vă invit: iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate! Ca să Îl iubiți cu toată inima, trebuie să Îl cunoașteți; Îl veți cunoaște prin rugăciune. Rugați-vă cu inima și cu sentimentele. A te ruga înseamnă a te gândi la iubirea și la jertfa Lui. A te ruga înseamnă a iubi, a da, a suferi și a oferi. Pe voi, copiii mei, vă chem să fiți apostolii rugăciunii și ai iubirii. Copiii mei, e vremea să vegheați. În această veghe vă invit la rugăciune, iubire și încredere. Inima mea maternă dorește ca, în timp ce Fiul meu se va uita în inimile voastre, să vadă în ele încredere și iubire necondiționată. Iubirea unificată a apostolilor mei va trăi, va birui și va dezvălui răul. Copilașii mei, eu am fost potirul Omului Dumnezeu, am fost instrumentul lui Dumnezeu. De aceea, pe voi, apostolii mei, vă invit să fiți potirul iubirii curate și adevărate a Fiului meu. Vă invit să fiți instrument prin care toți aceia care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, care nu au iubit niciodată, [Îl] vor descoperi, [Îl] vor accepta și se vor mântui. Vă mulțumesc, copiii mei.

Dragi copii, și astăzi vă chem să vă întoarceți la rugăciune. În acest timp de har Dumnezeu mi-a permis să vă conduc spre sfințenie și spre o viață simplă, ca să Îl descoperiți pe Dumnezeu Creatorul în lucrurile mici, ca să vă îndrăgostiți de El și ca viața voastră să fie mulțumire adusă Celui Preaînalt pentru tot ce vă dă. Copilașilor, viața voastră să fie, în iubire, un dar pentru ceilalți și Dumnezeu vă va binecuvânta; iar voi să dați mărturie fără interese, din iubire pentru Dumnezeu. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, inima mea de Mamă plânge în timp ce privesc ce fac copiii mei. Păcatele se înmulțesc, curăția sufletului e tot mai puțin importantă, Fiul meu e uitat și tot mai puțin cinstit, iar copiii mei sunt prigoniți. De aceea, voi, copiii mei, apostolii iubirii mele, chemați cu sufletul și cu inima Numele Fiului meu! El va avea pentru voi cuvinte de lumină. El vi Se arată, frânge pâinea cu voi și vă dă cuvinte de iubire ca să le transformați în fapte de milostivire și, astfel, să fiți mărturisitori ai adevărului. De aceea, copiii mei, nu vă temeți! Îngăduiți-i Fiului meu să fie în voi. El se va folosi de voi ca să îi îngrijească pe cei răniți și ca să convertească sufletele pierdute. De aceea, copiii mei, întoarceți-vă la rugăciunea Rozarului! Rostiți-o cu sentimente de bunătate, jertfă și îndurare. Rugați-vă nu doar cu cuvintele, ci cu faptele milostivirii. Rugați-vă cu iubire față de toți oamenii. Fiul meu, cu jertfa Sa, a preamărit iubirea. De aceea, trăiți cu El ca să aveți putere și speranță, ca să aveți iubirea, care e viață și care conduce la viața veșnică. Prin iubirea lui Dumnezeu și eu sunt cu voi și vă voi conduce cu iubire de Mamă. Vă mulțumesc.

Dragi copii, cu mare bucurie vi-L aduc azi pe Fiul meu Isus, ca El să vă dea pacea Sa. Deschideți-vă inima, copilașilor, și fiți fericiți că Îl puteți primi! Cerul e cu voi și se luptă ca să fie pace în inimile voastre, în familiile voastre și în lume. Iar voi, copilașilor, să ajutați cu rugăciunea voastră ca asta să se întâmple. Vă binecuvântez împreună cu Fiul meu Isus și vă chem să nu pierdeți speranța și să aveți mereu privirea și inima voastră îndreptate spre Cer și spre veșnicie. Astfel veți fi deschiși față de Dumnezeu și față de planurile Sale. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, Fiul meu a fost izvor de iubire și lumină când a vorbit pe pământ lumii din toate lumile. Apostolii mei, urmați lumina Sa! Asta nu e ușor, trebuie să fiți mici, trebuie să vă faceți mai mici decât alții, cu ajutorul credinței să vă umpleți de iubirea Lui. Niciun om pe pământ, fără credință, nu poate trăi experiența minunii. Eu sunt cu voi, mă descopăr vouă prin aceste veniri, prin aceste cuvinte. Doresc să vă dau mărturie despre iubirea mea și despre grija mea maternă. Copiii mei, nu pierdeți vremea punând întrebări la care niciodată nu primiți răspuns; la sfârșitul drumului vostru pământesc Tatăl ceresc vă va da [răspunsurile]. Să știți mereu că Dumnezeu știe tot, Dumnezeu vede, Dumnezeu iubește. Fiul meu preaiubit luminează vieți, risipește întunericul, iar iubirea mea de Mamă, ce mă aduce la voi, este inefabilă, tainică, dar reală. Eu îmi exprim sentimentele față de voi: iubirea, înțelegerea și bunăvoința maternă. De la voi, apostolii mei, aștept trandafirii rugăciunilor voastre, care trebuie să fie faptele iubirii. Acestea sunt cele mai dragi rugăciuni pentru inima mea de Mamă. Pe acestea le duc Fiului meu născut pentru voi; El ne privește și ne aude. Noi vă suntem mereu aproape – aceasta e iubirea care vă cheamă, vă conectează, vă convertește, vă încurajează și vă umple. De aceea, apostolii mei, iubiți-vă mereu unii pe alții și, mai presus de toate, iubiți-l pe Fiul meu! Aceasta e singura cale de mântuire, [singura cale] spre viața veșnică. Aceasta e rugăciunea mea cea mai dragă, care umple inima mea cu cea mai frumoasă mireasmă de trandafiri. Rugați-vă, rugați-vă mereu pentru păstorii voștri, ca să aibă putere să fie lumina Fiului meu. Vă mulțumesc.

Dragi copii, astăzi vă chem să vă rugați pentru pace. Pace în inimile omenești, pace în familii și pace în lume. Satana e puternic și vrea să vă întoarcă pe toți împotriva lui Dumnezeu și să vă îndrepte spre tot ce e omenesc, vrea să distrugă în inimi toate sentimentele față de Dumnezeu și față de lucrurile Lui. Voi, copilașilor, rugați-vă și luptați-vă împotriva materialismului, modernismului și egoismului pe care lumea vi le oferă. Copilașilor, voi decideți-vă pentru sfințenie, iar eu, cu Fiul meu Isus, mijlocesc pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, astăzi vă invit să trăiți în profunzime credința voastră și să Îl rugați pe Cel Preaînalt să v-o întărească, astfel încât vânturile și furtunile să nu o poată frânge. Rădăcinile credinței voastre să fie rugăciunea și speranța în viața veșnică. Lucrați la voi înșivă deja de acum, copilașilor, în acest timp de har în care Dumnezeu vă dă harul ca, prin renunțare și chemarea la convertire, să fiți oameni cu o credință și o speranță clară și perseverentă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 ... 20 21 22 23 24 25 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]