Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'el'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'el'

Total found: 215
Dragi copii, din voia Tatălui ceresc, ca Mamă a Celui care vă iubește, sunt aici cu voi ca să vă ajut să-L cunoașteți, să-L urmați. Fiul meu v-a lăsat urmele pașilor Săi ca să vă fie mai ușor să-L urmați. Nu vă temeți! Nu fiți nesiguri, Eu sunt cu voi! Nu vă descurajați, căci sunt necesare multă rugăciune și sacrificii pentru cei ce nu se roagă, nu iubesc și nu-L cunosc pe Fiul meu. Ajutați-i privindu-i în ei pe frații voștri. Apostolii iubirii mele, ascultați glasul meu în voi, simțiți iubirea mea de Mamă! Pentru asta, rugați-vă: rugați-vă acționând, rugați-vă dăruind, rugați-vă cu iubire, rugați-vă cu munca și cu gândurile, în Numele Fiului meu! Cu cât mai multă iubire veți dărui, cu atât mai multă veți și primi. Iubirea izvorâtă din iubire luminează lumea. Mântuirea e iubire, iar iubirea nu are sfârșit. Când Fiul meu va veni din nou pe Pământ va căuta iubirea în inimile voastre. Copiii mei, El a făcut pentru voi multe opere de iubire. Eu vă învăț să le vedeți, să le înțelegeți și să Îi mulțumiți iubindu-L și iertându-i iar și iar pe frații voștri, căci a-L iubi pe Fiul meu înseamnă a ierta. Nu Îl iubește pe Fiul meu cine nu poate ierta pe aproapele, cine nu poate încerca să-l înțeleagă, cine îl judecă. Copiii mei, la ce vă folosește rugăciunea dacă nu iubiți și nu iertați? Vă mulțumesc.

Dragi copii, astăzi vă chem să fiți oameni ai rugăciunii. Rugați-vă până când rugăciunea devine bucurie și întâlnire cu Cel Preaînalt. El vă va transfigura inima și voi veți deveni oameni ai iubirii și ai păcii. Nu uitați, copilașilor, că satana e puternic și dorește să vă îndepărteze de rugăciune. Nu uitați că rugăciunea e cheia secretă a întâlnirii cu Dumnezeu. De aceea sunt cu voi: ca să vă conduc. Nu abandonați rugăciunea! Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, cine mai bine decât mine v-ar putea vorbi de iubirea și durerea Fiului meu? Am trăit cu El, am suferit cu El. Trăind viața pământească am simțit durere, căci eram Mamă. Fiul meu iubea gândurile și faptele Tatălui Ceresc, Dumnezeul cel adevărat. Și, precum îmi spusese, El a venit să vă mântuiască. Eu mi-am ascuns propria durere prin iubire, dar voi, copiii mei, voi aveți o mulțime de întrebări, nu ințelegeți durerea, nu înțelegeți că, prin iubirea lui Dumnezeu, trebuie să acceptați durerea și să o îndurați. Fiecare ființă umană o va experimenta [durerea], într-o măsură mai mare sau mai mică, dar, de o face cu pace în suflet și în starea de har, există speranță. [Speranța] aceasta e Fiul meu - Dumnezeu, născut din Dumnezeu. Cuvintele Lui sunt sămânța vieții veșnice. Semănate în suflete bune, ele aduc numeroase roade. Fiul meu a purtat durerea, căci a luat asupra Sa păcatele voastre. De aceea, voi, copiii mei, apostolii iubirii mele, voi, care suferiți, să știți că suferința voastră va deveni lumină și slavă. Copiii mei, în timp ce îndurați durerea, în timp ce suferiți, Cerul intră în voi, iar voi [să]* dați tuturor celor din jurul vostru o fărâmă de Cer și multă speranță. Vă mulțumesc.
* Forma verbului folosită aici e aceeași în limba croată și pentru indicativ prezent (voi dați) și pentru conjunctiv prezent (voi să dați).

Dragi copii, eu vă vorbesc ca Mamă, cu cuvinte simple, dar umplute cu multă iubire și grijă pentru copiii care mi-au fost încredințați prin* Fiul meu. Iar Fiul meu, care e din veșnicul prezent, El vă vorbește cuvintele vieții și seamănă iubire în inimile deschise. De aceea, vă rog, apostolii iubirii mele, să aveți inima deschisă, mereu gata să se îndure și să ierte. Prin* Fiul meu, iertați mereu aproapelui vostru, căci așa VA FI PACE ÎN VOI. Copiii mei, îngrijiți-vă de sufletul vostru, căci el e singurul ce vă aparține cu adevărat. Voi uitați importanța familiei. Familia nu ar trebui să fie locul suferinței și al durerii, ci locul înțelegerii și al tandreții. Familiile ce încearcă să trăiască prin* Fiul meu, trăiesc în iubire reciprocă. Când era încă mic, Fiul meu îmi spunea că toți oamenii sunt frații Lui. De aceea, țineți minte, apostolii iubirii mele, că toți oamenii pe care îi întâlniți sunt familia voastră, frați prin* Fiul meu. Copiii mei, nu pierdeți vremea gândindu-vă la viitor și preocupându-vă. Singura voastră preocupare să fie cum să trăiți bine fiecare moment prin* Fiul meu și, iată, VEȚI AVEA PACE. Copiii mei, să nu uitați niciodată să vă rugați pentru păstorii voștri. Rugați-vă să poată să îi accepte pe toți oamenii ca pe copiii lor, așa încât, prin* Fiul meu, să le fie părinți în spirit.
*Expresia folosită aici în croată poate însemna mai multe lucruri: prin Fiul; conform cu [voia] Fiului; după [voia] Fiului.

Dragi copii, privindu-vă adunați în jurul meu, Mama voastră, văd multe suflete curate, [văd] mulți copii ai mei care caută iubire și mângâiere, dar nimeni nu li le oferă. Îi văd și pe aceia care fac răul pentru că nu au exemple bune, pentru că nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Acel bine care e silențios, dar se răspândește prin sufletele curate, e puterea ce ține această lume. Multe sunt păcatele, dar există și iubire. Fiul meu mă trimite pe mine, Mama, la voi, pentru voi toți, ca să vă învăț să iubiți, ca să înțelegeți că sunteți frați. Doresc să vă ajut. Apostolii iubirii mele, e de ajuns să aveți dorința arzătoare de a crede și a iubi și Fiul meu o va accepta. Dar trebuie să fiți vrednici, să aveți bunăvoință și inima deschisă. Fiul meu intră în inimile deschise. Eu, ca Mamă, doresc să Îl cunoașteți cât mai mult pe Fiul meu, Dumnezeu născut din Dumnezeu, să cunoașteți măreția iubirii Sale, de care aveți atâta nevoie. El a acceptat asupra Sa păcatele voastre și a dobândit răscumpărarea pentru voi, iar, ca răspuns, v-a cerut să vă iubiți unii pe alții. Fiul meu e iubire. El iubește toți oamenii, fără diferențe, toți oamenii din toate popoarele și din toate țările. Dacă ați trăi iubirea Fiului meu, copiii mei, Împărăția Sa ar fi deja pe pământ. De aceea, apostolii iubirii mele, rugați-vă: rugați-vă ca Fiul meu și iubirea Sa să vă fie cât mai aproape, ca să fiți exemplu de iubire și să-i ajutați pe toți aceia care nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Să nu uitați niciodată că Fiul meu, [Dumnezeu] Unul și Întreit, vă iubește. Iubiți-i pe păstorii voștri și rugați-vă pentru ei. Vă mulțumesc.

Dragi copii, în acest timp de har vă chem la rugăciune. Rugați-vă și căutați pacea, copilașilor! Cel care a venit aici pe pământ ca să vă dea pacea Sa, fără să țină cont cine sunteți și ce sunteți, El, Fiul meu, Fratele vostru, vă cheamă prin mine la convertire, căci fără Dumnezeu nu aveți viitor, nici viață veșnică. De aceea, credeți și rugați-vă, trăiți în har și în așteptarea întâlnirii voastre personale cu El. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, în acest timp de har vă chem pe toți să vă deschideți și să trăiți poruncile pe care Dumnezeu vi le-a dat, ca ele să vă conducă, prin Sacramente, pe calea convertirii. Lumea și ispitele lumii vă pun la încercare, dar voi, copilașilor, priviți la creaturile lui Dumnezeu pe care El vi le-a dat frumoase și smerite și iubiți-L pe Dumnezeu, copilașilor, mai mult decât orice, iar El vă va conduce pe calea mântuirii. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, mari lucrări a făcut în mine Tatăl Ceresc, cum le face în toți aceia care Îl iubesc cu gingășie și Îl slujesc cu credincioșie și dedicare. Copiii mei, Tatăl ceresc vă iubește și, din iubirea Lui, eu sunt aici cu voi. El vă vorbește, de ce nu doriți să vedeți semnele? Cu El toate sunt mai ușoare. Și durerea, trăită cu El e mai ușoară, căci există credința. CREDINȚA AJUTĂ ÎN DURERE, IAR DUREREA FĂRĂ CREDINȚĂ DUCE LA DISPERARE. Durerea trăită și oferită lui Dumnezeu înalță. Oare Fiul meu nu a răscumpărat lumea prin jertfa Lui dureroasă? Eu, ca Mamă a Lui, am fost alături de El în durere și în suferință, așa cum sunt cu fiecare dintre voi. Copiii mei, vă sunt alături în viață, în durere, în suferință, în bucurie și în iubire. De aceea, să aveți speranță! Speranța vă face să conștientizați că există viață. Copiii mei, vă vorbesc, glasul meu vorbește sufletului vostru, inima mea vorbește inimii voastre. Apostolii iubirii mele, o, cât vă iubește inima mea de Mamă, cât de multe lucruri doresc să vă învăț! Cât de mult își dorește inima mea de Mamă SĂ FIȚI ÎNTREGI, DAR PUTEȚI FI ASTFEL NUMAI CÂND ÎN VOI SUNT UNITE SUFLETUL, TRUPUL ȘI IUBIREA. Vă rog, ca și copii ai mei, rugați-vă mult pentru Biserică și pentru slujitorii ei, păstorii voștri, ca Biserica să fie așa cum o dorește Fiul meu: transparentă ca apa de izvor și plină de iubire. Vă mulțumesc.

Dragi copii, vă chem să fiți în rugăciune cu mine în acest timp de har când întunericul se luptă cu lumina. Rugați-vă, spovediți-vă și începeți o nouă viață în har. Hotărâți-vă pentru Dumnezeu! El vă ca conduce spre sfințenie, iar crucea vă va fi semnul biruinței și al speranței. Fiți mândri că sunteți botezați și fiți recunoscători în inima voastră că sunteți parte a planului lui Dumnezeu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, tot ce a făcut și face Fiul meu, care este lumina iubirii, a fost din dragoste. La fel și voi, copiii mei, când trăiți în iubire, când vă iubiți aproapele, împliniți voia Fiului meu. Apostolii iubirii mele, faceți-vă mici! Deschideți-i Fiului meu inima voastră curată ca să poată lucra prin voi. Cu ajutorul credinței, umpleți-vă de iubire. Dar, copiii mei, nu uitați că Euharistia e inima credinței: aceasta e Fiul meu care vă hrănește cu trupul Lui și vă întărește cu Sângele Lui; aceasta e minunea iubirii - Fiul meu viu, care vine, iar și iar, ca să însuflețească sufletele. Copiii mei, trăind în iubire împliniți voia Fiului meu și El trăiește în voi. Copiii mei, dorința mea de Mamă e să Îl iubiți mereu mai mult, căci El vă cheamă cu iubirea Sa, vă dăruiește iubire, ca voi să o răspândiți tuturor celor din jurul vostru. Prin iubirea Lui sunt cu voi, ca Mamă, ca să vă vorbesc cuvintele iubirii și ale speranței, ca să vă spun cuvinte veșnice, biruitoare peste timp și moarte, ca să vă chem să fiți apostoli ai iubirii. Vă mulțumesc.

Dragi copii, în aceste vremuri neliniștite vă chem să aveți mai multă încredere în Dumnezeu, care e Tatăl vostru din ceruri, și care m-a trimis să vă conduc la El. Deschideți-vă inimile darurilor pe care El dorește să vi le dea și, în tăcerea inimii, adorați-L pe Fiul meu Isus, care și-a dat viața ca voi să trăiți în veșnicie, unde vrea să vă conducă. Bucuria întâlnirii cu Cel Preaînalt în trăirea de zi cu zi să fie speranța voastră. De aceea, vă chem: nu abandonați rugăciunea, căci rugăciunea face miracole! Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, aceasta e ziua pe care mi-a dat-o Domnul ca să Îi mulțumesc pentru fiecare dintre voi, pentru cei care s-au convertit, au acceptat mesajele mele și au pornit pe drumul convertirii și al sfințeniei. Bucurați-vă, copilașilor, căci Dumnezeu e milostiv și vă iubește pe toți cu iubirea Sa nemărginită și, prin venirea mea aici, vă conduce către drumul mântuirii. Eu vă iubesc pe toți și vi-L dau pe Fiul meu ca El să vă dea pacea. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, vă sunt Mamă tuturor, de aceea, nu vă temeți, căci eu aud rugăciunile voastre! Știu că mă căutați și, de aceea, Îl rog pe Fiul meu pentru voi, pe Fiul meu care e unit cu Tatăl ceresc și cu Duhul Mângâietor, pe Fiul meu, care duce sufletele în Împărăția de unde a venit, Împărăția păcii și a luminii. Copiii mei, vouă vă este dată libertatea, ca să alegeți, dar eu, ca Mamă, vă rog să alegeți [să folosiți] libertatea pentru bine. Voi, cei cu inimile curate și simple, înțelegeți [ce spun]; chiar dacă uneori nu pricepeți cuvintele, simțiți în voi care e adevărul. Copiii mei, nu pierdeți adevărul și viața adevărată ca să mergeți după minciuni! Prin viața adevărată intră în inima voastră Împărăția Cerului, iar aceasta e Împărăția păcii, a iubirii și a armoniei. Atunci, copiii mei, va dispare egoismul care vă îndepărtează de Fiul meu, va fi iubire și înțelegere față de aproapele. Căci, vă repet iar, amintiți-vă că a te ruga înseamnă și a iubi pe alții, pe semenii voștri, și a te dărui lor. Iubiți și dăruiți în Fiul meu! În acest fel El va lucra în voi, pentru voi. Copiii mei, gândiți-vă fără încetare la Fiul meu, iubiți-L fără margini și atunci veți avea viață adevărată și asta pe vecie. Vă mulțumesc, apostolii iubirii mele.

Dragi copii, cuvintele mele sunt simple, dar sunt pline de iubire și grijă maternă. Copiii mei, peste voi se adună tot mai mult umbrele întunericului și ale înșelăciunii, dar eu vă chem la lumină și adevăr, eu vă chem la Fiul meu. Doar El poate schimba disperarea și durerea în pace și seninătate, doar El poate da speranță în durerile cele mai adânci. Fiul meu e viața lumii. Cu cât mai mult Îl cunoașteți, cu cât mai mult vă apropiați de El, cu atât Îl veți iubi mai mult, căci Fiul meu e iubire, iar iubirea transformă toate, face să fie preafrumos și ceea ce, fără iubire, vi se pare fără sens. De aceea, din nou vă spun că trebuie să iubiți mult dacă doriți să creșteți spiritual. Știu, apostolii iubirii mele, că nu e mereu ușor, dar, copiii mei, și căile dureroase sunt căi ce duc la creștere spirituală, la credință și la Fiul meu. Copiii mei, rugați-vă, gândiți-vă la Fiul meu, înălțați inima voastră către El în toate momentele zilei, iar eu voi culege rugăciunile voastre ca pe flori din cea mai frumoasă grădină și le voi dărui Fiului meu. Fiți adevărați apostoli ai iubirii mele, oferiți tuturor iubirea Fiului meu, fiți grădinile celor mai frumoase flori. Cu rugăciunea ajutați-vă păstorii, ca să poată fi părinți spirituali plini de iubire față de toți oamenii. Vă mulțumesc.

Dragi copii, și natura vă oferă semne ale iubirii sale prin roadele pe care vi le dăruiește. Iar voi, prin venirea mea, ați primit din abundență daruri și roade. Copilașilor, cât ați răspuns la chemarea mea, Dumnezeu știe. Eu vă chem - nu e târziu - hotărâți-vă pentru sfințenie și pentru viața cu Dumnezeu în har și pace! Dumnezeu vă va binecuvânta și vă va da însutit, dacă vă încredeți în El. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, vă chem să fiți curajoși, să nu renunțați, căci și cel mai mic bine, cel mai mic semn de iubire, biruie răul ce e tot mai vizibil. Copiii mei, ascultați-mă, ca să biruie binele, ca să cunoașteți iubirea Fiului meu - aceasta e cea mai mare fericire! - ca să cunoașteți mâinile Fiului meu care îmbrățișează, ca să-L cunoașteți pe El care iubește sufletul, pe El care s-a dat pentru voi și se dă mereu, iar și iar, în Euharistie, pe El care are cuvintele vieții veșnice. A cunoaște iubirea Lui, a păși pe urmele Lui înseamnă a avea bogăția spiritualității. Aceasta e bogăția ce naște sentimente bune și vede iubirea și bunătatea peste tot. Apostolii iubirii mele, copiii mei, fiți precum razele Soarelui care, cu căldura iubirii Fiului meu, încălzesc pe toți în jur. Copiii mei, lumea are nevoie de apostolii iubirii, lumea are nevoie de multă rugăciune, dar de rugăciuni spuse cu inima și cu sufletul, nu rostite doar cu buzele. Copiii mei, tindeți spre sfințenie, dar în smerenie, în umilința ce Îi permite Fiului meu să facă prin voi ce dorește El. Copiii mei, rugăciunile voastre, cuvintele, gândurile și faptele voastre - toate acestea vă deschid sau vă închid porțile către Împărăția Cerului. Fiul meu v-a arătat calea și v-a dat speranță, iar eu vă mângâi și vă încurajez, căci, copiii mei, eu am cunoscut durerea, dar am avut credință și speranță. Acum am parte de răsplata vieții în Împărăția Fiului meu. De aceea, ascultați-mă, aveți curaj și nu renunțați! Vă mulțumesc.

Dragi copii, inima mea de Mamă suferă când își vede copiii care nu iubesc adevărul, care îl ascund, când privește la copiii care nu se roagă cu sentimentele și cu credința. Sunt tristă când îi spun Fiului meu că mulți dintre copiii mei nu mai au credință. Nu Îl cunosc pe El, pe Fiul meu. De aceea vă chem pe voi, apostolii iubirii mele, CONTINUAȚI SĂ PRIVIȚI ÎN ADÂNCUL INIMII OMENEȘTI și acolo veți găsi cu siguranță o comoară mică, ascunsă. A privi în felul acesta e milostivire de la Tatăl ceresc. Să căutați binele și acolo unde este cel mai mare rău, să încercați să vă înțelegeți unii pe alții și nu să judecați - asta e ce așteaptă Fiul meu de la voi. Iar eu, ca Mamă, vă chem să Îl ascultați. Copiii mei, DUHUL E MAI PUTERNIC DECÂT TRUPUL, ȘI, PURTAT DE IUBIRE ȘI FAPTE, EL DEPĂȘEȘTE ORICE PIEDICI. Nu uitați, Fiul meu v-a iubit și vă iubește. Iubirea Lui e cu voi și în voi, când sunteți una cu El. El e lumina lumii și nimeni și nimic nu Îl va putea opri în slava cea de pe urmă. De aceea, apostolii iubirii mele, nu vă temeți să mărturisiți adevărul. Dați mărturie despre adevăr cu entuziasm: cu faptele, cu iubirea, cu jertfa voastră și, mai presus de toate, în umilință. Dați mărturie despre adevăr tuturor acelora care nu l-au cunoscut pe Fiul meu. Eu vă voi fi alături, vă voi încuraja. MĂRTURISIȚI IUBIREA CARE NU ÎNCETEAZĂ NICIODATĂ, căci vine de la Tatăl ceresc care e veșnic și care oferă veșnicia tuturor copiiilor Săi. Duhul Fiului meu vă va fi alături. Din nou vă chem, copiii mei, rugați-vă pentru păstorii voștri, rugați-vă să poată fi conduși de iubirea Fiului meu. Vă mulțumesc.

Dragi copii, din păcate, între voi, copiii mei, există atât de multă luptă, ură, interese personale și egoism. Copiii mei, atât de ușor uitați de Fiul meu, de cuvintele Lui, de iubirea Lui. Credința se stinge în multe suflete și multe inimi sunt acaparate de lucrurile materiale ale lumii. Dar inima mea de Mamă știe că există încă și aceia care iubesc și cred, care încearcă să se apropie tot mai mult de Fiul meu, care îl caută neobosiți pe Fiul meu și care mă caută, în felul acesta, și pe mine. Aceștia sunt cei umili și blânzi cu durerea și suferința lor, pe care le poartă în tăcere, cu speranțele lor și, mai ales, cu credința lor. Aceștia sunt apostolii iubirii mele. Copiii mei, apostolii iubirii mele, vă învăț că Fiul meu nu vă cere doar rugăciune neîncetată, ci și fapte și sentimente, vă cere să credeți, să vă rugați, prin rugăciunea voastră personală să creșteți în credință, să creșteți în dragoste. Să vă iubiți unii pe alții: asta e ceea ce El vă cere, asta e calea către viața veșnică. Copiii mei, nu uitați că Fiul meu a adus lumina în această lume, a adus-o pentru aceia care vor să o vadă și să o primească. Fiți voi aceia, căci aceasta e lumina adevărului, a păcii și a dragostei. Ca Mamă vă conduc să Îl adorați pe Fiul meu, să Îl iubiți cu Mine pe Fiul meu, să îndreptați gândurile, cuvintele și faptele voastre către Fiul meu, să faceți ca ele să fie în Numele Lui. Atunci va fi umplută inima mea. Vă mulțumesc.

Dragi copii, vă numesc apostolii iubirii mele, vi-L arăt pe Fiul meu care este pacea adevărată și iubirea adevărată. Ca Mamă, prin harul lui Dumnezeu, doresc să vă conduc la El. Copiii mei, de aceea vă chem să vă priviți pe voi înșivă pornind de la/prin Fiul meu, să priviți cu inima la El și cu inima să vedeți unde vă aflați voi și încotro se îndreaptă viața voastră. Copiii mei, vă chem să conștientizați că mulțumită Fiului meu trăiți – prin iubirea și jertfa Lui. Voi îi cereți Fiului meu să se arate milostiv față de voi, iar eu vă cer VOUĂ să fiți milostivi. Voi îi cereți să fie bun și să vă ierte, dar eu de cât timp vă rog pe voi, copiii mei, să iertați și să îi iubiți pe TOȚI oamenii pe care-i întâlniți? Dragii mei copii, când veți înțelege cu inima cuvintele mele, veți înțelege și veți cunoaște adevărata iubire și veți putea fi apostolii acestei iubiri, apostolii mei. Vă mulțumesc.

Copii mei, ca Mamă, ca Regină a Păcii, vă invit să Îl acceptați pe Fiul meu, ca să vă poată dărui pacea sufletului, ca să vă poată dărui ceea ce e drept, ce e bun pentru voi. Copiii mei, Fiul meu vă cunoaște. El a trăit viața unui om, dar și pe cea a lui Dumnezeu - viață minunată: trup omenesc, spirit dumnezeiesc. De aceea, copiii mei, când Fiul meu vă privește cu ochii Săi dumnezeiești, El pătrunde în inimile voastre. Ochii Lui blânzi și calzi Se caută pe Sine în inima voastră. Fie ca El să Se poată găsi în voi. Primiți-L și atunci clipele de durere și suferință vor deveni clipe de fericire. Primiți-L și veți avea pace în suflet și o veți răspândi celor din jur, iar acesta e lucrul de care aveți cea mai mare nevoie acum. Ascultați-mă, copiii mei! Rugați-vă pentru păstori, pentru aceia ale căror mâini le-a binecuvântat Fiul meu. Vă mulțumesc.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]