Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'doresc'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'doresc'

Total found: 260
Dragi copii! Doresc să vă spun că acesta e un timp special pentru voi cei din parohie. Vara spuneţi că aveţi mult de lucru. Acum muncile la câmp s-au terminat: lucraţi asupra voastră înşivă! Veniţi la Liturghie, pentru că acest timp vă este dăruit vouă. Dragi copii, sunt mulţi cei care vin regulat chiar dacă e vreme urâtă, pentru că mă iubesc şi vor să-mi arate în mod special iubirea lor. Vă cer să îmi demonstraţi iubirea voastră venind la Sfânta Liturghie; Domnul vă va răsplăti din plin. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Doresc să le mulţumesc tuturor pentru ceea ce aţi făcut pentru mine. În special tinerilor! Vă rog, dragi copii, să vă dedicaţi rugăciunii în mod conştient. În rugăciune veţi descoperi măreţia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit la iubirea faţă de aproapele. Dacă vă iubiţi aproapele, Îl veţi simţi mai mult pe Isus, în special de Crăciun. Dumnezeu vă va da mari haruri dacă vă abandonaţi Lui. De Crăciun le voi da în mod special mamelor binecuvântarea mea maternă. Isus îi va binecuvânta pe ceilalţi cu binecuvântarea Lui. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au ascultat mesajele mele, şi care în ziua de Crăciun au trăit ceea ce am spus. Doresc ca, începând de azi, să vă conduc în iubire, purificaţi de orice păcat. Abandonaţi-mi mie inimile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă deschideţi mai mult lui Dumnezeu pentru ca El să poată acţiona prin voi. În măsura în care vă veţi deschide veţi culege roadele. Doresc să vă invit din nou la rugăciune. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Doresc să vă mulţumesc pentru toate sacrificiile şi să vă invit la cel mai mare sacrificiu: sacrificiul iubirii. Fără iubire nu mă puteţi accepta nici pe mine nici pe Fiul meu. Fără iubire nu le puteţi transmite altora experienţele voastre. De aceea, dragi copii, vă invit să începeţi să trăiţi iubirea în voi înşivă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Doresc să vă invit să creşteţi în iubire. O floare nu poate creşte normal fără apă. Tot aşa şi voi, dragi copii, nu puteţi creşte fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Trebuie să cereţi în fiecare zi binecuvântarea Lui pentru a putea creşte normal şi pentru a putea îndeplini cu Dumnezeu sarcinile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Vă rog să continuaţi să vă schimbaţi viaţa în familie. Familia să fie o floare armonioasă pe care eu doresc să i-o dau lui Isus. Dragi copii, fiecare familie să fie activă în rugăciune. Eu doresc ca într-o zi să se vadă roadele în familie: doar astfel voi putea să vă ofer ca pe nişte petale lui Isus pentru realizarea planurilor lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi doresc să vă dau iubirea mea. Voi nu ştiţi, dragi copii, cât de mare îmi e iubirea şi nu ştiţi să o primiţi. Eu doresc să v-o arăt în diferite moduri dar voi, dragi copii, nu o recunoaşteţi. Voi nu înţelegeţi cuvintele mele cu inima, şi de aceea nu înţelegeţi nici iubirea mea. Dragi copii, acceptaţi-mă în viaţa voastră şi atunci veţi putea să acceptaţi tot ce vă spun şi tot ceea ce eu vă invit. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă hotărâţi dacă doriţi să trăiţi mesajele pe care vi le dau. Doresc să fiţi activi în a trăi şi a transmite mesajele mele. În mod special, dragi copii, doresc ca voi toţi să fiţi lumina lui Isus care să ilumineze această lume care merge în întuneric. Doresc ca voi să fiţi un exemplu pentru toţi şi să daţi mărturie despre lumină. Dragi copii, voi nu sunteţi chemaţi la întuneric, ci la lumină, de aceea trăiţi lumina cu viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi vă invit să începeţi să recitaţi Rozariul cu o credinţă vie. În acest fel vă voi putea ajuta. Voi, dragi copii, doriţi să primiţi haruri, dar nu vă rugaţi. Eu nu vă pot ajuta pentru că voi nu doriţi să vă mişcaţi. Dragi copii, vă invit să vă rugaţi rozariul; aceasta să fie pentru voi o obligaţie pe care să o îndepliniţi cu bucurie. Aşa veţi înţelege de ce sunt de atât de mult timp cu voi: doresc să vă învăţ să vă rugaţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! În aceste zile Dumnezeu mi-a permis să vă obţin multe haruri. De aceea, dragi copii, doresc să vă invit din nou să vă rugaţi. Rugaţi-vă încontinuu, astfel vă voi da bucuria pe care Domnul mi-o dă mie. Cu aceste haruri, dragi copii, doresc ca suferinţele voastre să devină bucurie. Eu sunt Mama voastră şi doresc să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Dumnezeu îmi permite să realizez împreună cu El această oază de pace. Doresc să vă invit să o protejaţi astfel încât să rămână mereu curată. Sunt unii care prin lipsa lor de grijă distrug pacea şi rugăciunea. Vă invit să daţi mărturie şi să ajutaţi la păstrarea păcii cu viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Fără rugăciune, dragi copii, nu Îl puteţi simţi nici pe Dumnezeu, nici pe mine, nici harurile pe care vi le dau. De aceea vă invit să faceţi ca la începutul şi la sfârşitul zilei voastre să fie mereu rugăciunea. Dragi copii, eu doresc să vă conduc din zi în zi tot mai mult spre rugăciune, dar voi nu puteţi creşte pentru că nu o doriţi. Chemarea mea, dragi copii, e ca pentru voi rugăciunea să fie pe primul loc. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Vă invit să faceţi ca rugăciunea voastră să fie bucuria întâlnirii cu Domnul. Nu vă pot conduce la aceasta până când voi înşivă nu simţiţi bucuria rugăciunii. Eu doresc să vă conduc din zi în zi tot mai mult în rugăciune, dar nu doresc să vă forţez. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Vă invit să fiţi în toate un model pentru ceilalţi, în special în rugăciune şi în mărturie. Dragi copii, eu nu pot ajuta lumea fără voi. Doresc să colaboraţi cu mine în toate, chiar şi în cele mai mici lucruri. De aceea, dragi copii, faceţi astfel încât rugăciunea voastră să vină din inimă şi abandonaţi-vă cu totul mie. Aşa vă voi putea învăţa şi conduce pe drumul pe care l-am început cu voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! În aceste zile, în care sărbătoriţi Crucea, doresc ca şi pentru voi crucea voastră să devină bucurie. În special, dragi copii, rugaţi-vă ca să puteţi accepta bolile şi suferinţele cu iubire, aşa cum le-a acceptat Isus. Doar aşa voi putea, cu bucurie, să vă dau harurile şi vindecările pe care Isus mi le permite. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Voi ştiţi că eu doresc să vă conduc pe drumul sfinţeniei, dar nu doresc să vă oblig să fiţi sfinţi cu forţa. Eu doresc ca fiecare dintre voi, prin micile lui sacrificii, să se ajute pe sine, şi să mă ajute pe mine, pentru ca eu să vă pot conduce din zi în zi mai aproape de sfinţenie. De aceea, dragi copii, eu nu doresc să vă oblig să trăiţi mesajele mele. Mai degrabă acest lung timp petrecut împreună cu voi e semnul că vă iubesc nemărginit de mult şi că doresc ca fiecare dintre voi să devină sfânt. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă arăt cât de mult vă iubesc. Dar îmi pare rău că nu-l pot ajuta pe fiecare din voi să înţeleagă iubirea mea. Prin urmare, dragi copii, vă invit la rugăciune şi la abandonare deplină lui Dumnezeu, pentru că Satan doreşte să vă îndepărteze de Dumnezeu prin lucrurile zilnice şi să ia primul loc în viaţa voastră. De aceea, dragi copii, continuaţi să vă rugaţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă invit să luaţi în serios şi să trăiţi mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, pentru voi am rămas atât de mult timp, pentru a vă ajuta să puneţi în practică toate mesajele pe care vi le dau. Prin urmare, dragi copii, trăiţi cu iubire faţă de mine toate mesajele pe care vi le dau. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 13 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]