Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'deschisă'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'deschisă'

Total found: 24
Dragi copii! În această seară vă cer în mod special să veneraţi Inima Fiului meu, Isus. Faceţi reparaţie pentru rana deschisă în Inima Fiului meu. Această Inimă e rănită de toate felurile de păcate. Vă mulţumesc că aţi venit şi în această seară!

Dragi copii! Astăzi vă încredinţez un mesaj prin care doresc să vă invit la umilinţă. În aceste zile aţi simţit o mare bucurie pentru toate persoanele care au venit aici. Le-aţi povestit cu iubire experienţele voastre. Acum vă invit să continuaţi, cu umilinţă şi cu inima deschisă, să le vorbiţi tuturor celor care vor veni. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi vă invit la iubire. Copilaşilor, fără iubire nu puteţi trăi nici cu Dumnezeu nici cu fraţii. De aceea vă invit pe toţi să deschideţi inimile voastre iubirii lui Dumnezeu care e atât de mare şi deschisă fiecăruia dintre voi. Dumnezeu, din iubire pentru oameni, m-a trimis în mijlocul vostru pentru a vă arăta drumul salvării, drumul iubirii. Dacă nu Îl iubiţi în primul rând pe Dumnezeu nu puteţi să îl iubiţi nici pe aproapele, nici pe acela pe care îl urâţi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, şi prin rugăciune veţi descoperi iubirea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă chem să vă apropiaţi de Inima mea neprihănită. Vă chem să reînnoiţi în familiile voastre fervoarea primelor zile, când eu v-am chemat la post, la rugăciune şi la convertire. Copilaşilor, voi aţi acceptat mesajele mele cu inima deschisă, chiar dacă n-aţi ştiut ce înseamnă rugăciunea. Astăzi eu vă chem să vă deschideţi cu totul faţă de mine, pentru ca eu să vă pot transforma şi conduce spre inima Fiului meu, Isus, ca El să vă umple cu iubirea Lui. Numai astfel, copilaşilor, veţi găsi adevărata pace, pacea pe care numai Dumnezeu v-o dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! Vin la voi ca o Mamă, care mai presus de toate, îşi iubeşte copiii. Copiii mei, doresc să vă învăţ şi pe voi să iubiţi. Mă rog pentru asta. Mă rog ca voi să-L recunoaşteţi pe Fiul meu în fiecare dintre vecinii voştri. Calea spre Fiul meu, care e adevărata Pace şi Iubire, trece prin iubirea pentru toţi vecinii. Copiii mei, rugaţi-vă şi postiţi pentru ca inima voastră să fie deschisă pentru această intenţie a mea.

Dragi copii, astăzi vă invit să umpleţi ziua voastră cu rugăciuni scurte şi arzătoare. Când vă rugaţi, inima voastră e deschisă şi Dumnezeu vă iubeşte cu o iubire specială şi vă dăruieşte haruri speciale. De aceea, profitaţi de acest timp de har şi oferiţi-l lui Dumnezeu ca niciodată până acum. Faceţi novene de post şi de renunţări, pentru ca Satan să fie departe de voi şi harul să fie în jurul vostru. Eu vă sunt aproape şi mijlocesc pe lângă Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Doresc să vă mulţumesc din toată inima pentru renunţările voastre din timpul Postului Mare. Doresc să vă ]ncurajez să continuaţi să trăiţi postul cu inima deschisă. Prin post şi renunţare, copilaşilor, veţi fi mai puternici în credinţă. În Dumnezeu veţi găsi adevărata pace prin rugăciunea zilnică. Eu sunt cu voi şi nu sunt obosită. Doresc să vă duc pe toţi cu mine în Rai, de aceea hotărâţi-vă în fiecare zi pentru sfinţenie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi astăzi vă invit la convertire. Fie ca viaţa voastră, copilaşilor, să fie oglindirea bunătăţii lui Dumnezeu şi nu a urii şi a necredinţei. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru ca rugăciunea să devină viaţă pentru voi. Astfel veţi descoperi în viaţa voastră pacea şi bucuria pe care Dumnezeu le dăruieşte celor care au inima deschisă faţă de iubirea Sa. Iar voi, cei care sunteţi departe de milostivirea lui Dumnezeu, convertiţi-vă, pentru ca Dumnezeu să nu devină surd la rugăciunile voastre şi să nu fie prea târziu pentru voi. De aceea, în acest timp de har, convertiţi-vă şi puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Vă chem să mă însoţiţi, cu inima deschisă şi plină de încredere, în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredinţat-o. Drumul pe care vă conduc, din voinţa lui Dumnezeu, e greu şi cere perseverenţă, dar la sfârşit, ne vom reuni cu toţii în Dumnezeu. Între timp, copiii mei, nu încetaţi să vă rugaţi pentru darul credinţei. Numai prin credinţă, cuvântul lui Dumnezeu va fi lumină în întunericul care vrea să vă învăluie. Nu vă temeţi, eu sunt cu voi. Vă mulţumesc.

Dragi copii! Şi astăzi, în timp ce sunt cu voi în marea iubire a lui Dumnezeu, doresc să vă întreb: sunteţi voi cu mine? E inima voastră deschisă pentru mine? Îmi permiteţi ca eu s-o purific cu iubirea mea şi s-o pregătesc pentru Fiul meu? Copiii mei, voi sunteţi aleşi pentru că în timpul vostru un mare har al lui Dumnezeu a coborât pe pământ. Nu ezitaţi, primiţi-l. Vă mulţumesc.

Dragi copii! Din nou vă invit la credinţă. Inima mea maternă vrea inima voastră deschisă pentru a-i putea spune: crezi! Copiii mei, în încercările vieţii, credinţa e singura care vă dă putere. Ea vă va reînnoi sufletul şi va deschide căile speranţei. Eu sunt cu voi. Vă adun în jurul meu pentru că doresc să vă ajut ca şi voi să vă puteţi ajuta aproapele în descoperirea credinţei, care e singura bucurie şi fericire în viaţă. Vă mulţumesc.

Dragi copii! Astăzi vă chem la unirea deplină cu Dumnezeu. Trupul vostru e pe pământ, dar vă rog ca sufletul vostru să fie din ce în ce mai des împreună cu Dumnezeu. Veţi ajunge aici cu ajutorul rugăciunii, al rugăciunii cu o inimă deschisă. Astfel Îi veţi mulţumi lui Dumnezeu pentru imensă bunătate pe care continuă să v-o arate prin mine şi, cu inima sinceră, veţi primi obligaţia de-a vă purta cu la fel de multă bunătate cu sufletele pe care le întâlniţi. Vă mulţumesc, copiii mei.
Sfânta Fecioară a adăugat: Cu inima mă rog ca Dumnezeu să le dea putere şi iubire păstorilor voştri să vă ajute şi să vă conducă.

Dragi copii! În acest timp sfânt de aşteptare bucuroasă, Dumnezeu v-a ales pe voi, cei mici, pentru a-şi realiza marile Lui planuri. Copiii mei, fiţi smeriţi. Dumnezeu, prin umilinţa voastră, cu înţelepciunea Lui, va face din sufletele voastre casa Lui aleasă. Voi o veţi ilumina cu fapte bune şi astfel, cu inima deschisă, veţi aştepta naşterea Fiului meu în toată iubirea Lui generoasă. Vă mulţumesc.

Dragi copii, în timp ce eu vă chem la rugăciune pentru cei ce nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, dacă aţi privi în inima voastră, aţi înţelege că vorbesc despre mulţi dintre voi. Cu inima deschisă, întrebaţi-vă sincer dacă-l doriţi pe Dumnezeul Cel viu sau doriţi să-L daţi la o parte şi să trăiţi după voia voastră. Priviţi în jurul vostru, copiii mei, şi observaţi încotro de îndreaptă lumea care intenţionează să facă toate fără Tatăl şi care rătăceşte în întunericul încercării. Eu vă ofer lumina Adevărului şi pe Duhul Sfânt. Din planul lui Dumnezeu sunt cu voi, să vă ajut ca în inimile voastre să biruie Fiul meu, Crucea şi Învierea Lui. Ca mamă, doresc şi mă rog pentru uniunea voastră cu Fiul meu şi cu lucrarea Lui. Eu sunt aici, hotărâţi-vă! Mulţumesc.

Dragi copii, astăzi vă chem la bine. Fiţi purtătorii păcii şi bunătăţii în această lume. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea putere pentru ca în inima şi în viaţa voastră să domnească mereu speranţa şi mândria, căci sunteţi copiii lui Dumnezeu şi purtătorii speranţei Lui pentru această lume, ce este fără bucurie în inimă şi fără viitor, căci nu are inima deschisă spre Dumnezeu, care e mântuirea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, şi astăzi vă chem la rugăciune. Relaţia voastră cu rugăciunea să fie cotidiană. Rugăciunea împlineşte miracole în voi şi prin voi, de aceea, copilaşilor, rugăciunea să vă fie bucurie. Atunci relaţia voastră cu viaţa va fi mai profundă şi mai deschisă şi veţi conştientiza că viaţa e un dar pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii, cu iubire de mamă doresc să vă ajut pentru ca viaţa voastră de rugăciune şi de pocăinţă să fie o încercare adevărată de apropiere de Fiul meu şi de lumina Sa dumnezeiască, aşa încât să vă ştiţi detaşa de păcat. Fiecare rugăciune, fiecare Liturghie, fiecare post sunt o încercare de apropiere de Fiul meu, o poartă spre gloria Lui şi un refugiu în faţa păcatului. Sunt calea către o nouă uniune între Tatăl ce Bun şi copiii Săi. De aceea, dragii mei copii, cu inima deschisă şi plină de iubire invocaţi Numele Tatălui ceresc, ca să vă lumineze cu Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt, veţi deveni un izvor al iubirii lui Dumnezeu: din acel izvor vor bea toţi cei care nu Îl cunosc pe Fiul meu, toţi cei însetaţi după iubirea şi pacea Fiului meu. Vă mulţumesc! Rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Eu mă rog pentru ei şi doresc să simtă mereu binecuvântarea mâinilor mele materne şi sprijinul inimii mele de mamă.

Dragi copii, din voia Fiului meu și din dragostea mea de Mamă vin la voi, la copiii mei, în special la aceia care încă nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Vin la voi care vă gândiți la mine, care mă chemați. Vouă vă dau iubirea mea maternă și vă aduc binecuvântarea Fiului meu. Aveți voi inima curată și deschisă? Vedeți voi darurile, semnele apropierii și iubirii mele? Copiii mei, în viața voastră pământească luați-vă după exemplul meu. Viața mea a fost durere, tăcere și nemărginită credință și încredere în Tatăl ceresc. Nimic nu e întâmplător: nici durerea, nici bucuria, nici suferința, nici iubirea. Toate acestea sunt haruri pe care Fiul meu vi le împarte și care vă conduc la viața veșnică. Fiul meu caută iubirea și rugăciunea făcute în El. Vă voi învăța ca Mamă: a iubi și a te ruga în El e a te ruga în tăcerea propriului suflet, nu a recita doar cu buzele; e și cel mai mic gest frumos făcut în numele Fiului meu; e răbdarea, îndurarea, acceptarea durerii și jertfa făcută pentru altcineva. Copiii mei, Dumnezeu vă privește, rugați-vă ca și voi să vedeți chipul Lui și să vă poată fi descoperit. Copiii mei, eu vă descopăr unicul și autenticul adevăr, rugați-vă ca să îl conștientizați și ca să puteți răspândi iubire și speranță, ca să puteți fi apostolii iubirii mele. Inima mea de Mamă iubește în mod special păstorii, rugați-vă pentru mâinile lor binecuvântate. Vă mulțumesc.

Dragi copii, eu vă vorbesc ca Mamă, cu cuvinte simple, dar umplute cu multă iubire și grijă pentru copiii care mi-au fost încredințați prin* Fiul meu. Iar Fiul meu, care e din veșnicul prezent, El vă vorbește cuvintele vieții și seamănă iubire în inimile deschise. De aceea, vă rog, apostolii iubirii mele, să aveți inima deschisă, mereu gata să se îndure și să ierte. Prin* Fiul meu, iertați mereu aproapelui vostru, căci așa VA FI PACE ÎN VOI. Copiii mei, îngrijiți-vă de sufletul vostru, căci el e singurul ce vă aparține cu adevărat. Voi uitați importanța familiei. Familia nu ar trebui să fie locul suferinței și al durerii, ci locul înțelegerii și al tandreții. Familiile ce încearcă să trăiască prin* Fiul meu, trăiesc în iubire reciprocă. Când era încă mic, Fiul meu îmi spunea că toți oamenii sunt frații Lui. De aceea, țineți minte, apostolii iubirii mele, că toți oamenii pe care îi întâlniți sunt familia voastră, frați prin* Fiul meu. Copiii mei, nu pierdeți vremea gândindu-vă la viitor și preocupându-vă. Singura voastră preocupare să fie cum să trăiți bine fiecare moment prin* Fiul meu și, iată, VEȚI AVEA PACE. Copiii mei, să nu uitați niciodată să vă rugați pentru păstorii voștri. Rugați-vă să poată să îi accepte pe toți oamenii ca pe copiii lor, așa încât, prin* Fiul meu, să le fie părinți în spirit.
*Expresia folosită aici în croată poate însemna mai multe lucruri: prin Fiul; conform cu [voia] Fiului; după [voia] Fiului.

Dragi copii, privindu-vă adunați în jurul meu, Mama voastră, văd multe suflete curate, [văd] mulți copii ai mei care caută iubire și mângâiere, dar nimeni nu li le oferă. Îi văd și pe aceia care fac răul pentru că nu au exemple bune, pentru că nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Acel bine care e silențios, dar se răspândește prin sufletele curate, e puterea ce ține această lume. Multe sunt păcatele, dar există și iubire. Fiul meu mă trimite pe mine, Mama, la voi, pentru voi toți, ca să vă învăț să iubiți, ca să înțelegeți că sunteți frați. Doresc să vă ajut. Apostolii iubirii mele, e de ajuns să aveți dorința arzătoare de a crede și a iubi și Fiul meu o va accepta. Dar trebuie să fiți vrednici, să aveți bunăvoință și inima deschisă. Fiul meu intră în inimile deschise. Eu, ca Mamă, doresc să Îl cunoașteți cât mai mult pe Fiul meu, Dumnezeu născut din Dumnezeu, să cunoașteți măreția iubirii Sale, de care aveți atâta nevoie. El a acceptat asupra Sa păcatele voastre și a dobândit răscumpărarea pentru voi, iar, ca răspuns, v-a cerut să vă iubiți unii pe alții. Fiul meu e iubire. El iubește toți oamenii, fără diferențe, toți oamenii din toate popoarele și din toate țările. Dacă ați trăi iubirea Fiului meu, copiii mei, Împărăția Sa ar fi deja pe pământ. De aceea, apostolii iubirii mele, rugați-vă: rugați-vă ca Fiul meu și iubirea Sa să vă fie cât mai aproape, ca să fiți exemplu de iubire și să-i ajutați pe toți aceia care nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Să nu uitați niciodată că Fiul meu, [Dumnezeu] Unul și Întreit, vă iubește. Iubiți-i pe păstorii voștri și rugați-vă pentru ei. Vă mulțumesc.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]