Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'dăruiesc'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'dăruiesc'

Total found: 6
Dragi copii! Rugaţi-vă în această lună. Dumnezeu mi-a permis în fiecare zi să vă ajut cu haruri, pentru a vă apăra de rău. Aceasta e luna mea. Eu doresc să v-o dăruiesc. Voi rugaţi-vă doar, şi Dumnezeu vă va da harurile pe care le căutaţi. Eu vă voi ajuta în aceasta. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Bucuraţi-vă cu mine! Inima mea se bucură datorită lui Isus şi astăzi doresc să vi-L dăruiesc. Doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să-I deschidă inima lui Isus, eu vi-L dau cu iubire. Doresc, dragi copii, ca El să vă schimbe, şi să vă înveţe şi să vă protejeze. Astăzi mă rog în mod special pentru fiecare dintre voi şi vă prezint înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să se manifeste în voi.Vă chem la o rugăciune sinceră, cu inima, pentru ca fiecare rugăciune a voastră să fie o întâlnire cu Dumnezeu. În munca şi în viaţa voastră zilnică, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc. Vă chem astăzi cu mare seriozitate să mă ascultaţi şi să faceţi ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Vă invit să vă hotărâţi să trăiţi cu seriozitate aceasta novenă (a Rusaliilor). Oferiţi timp rugăciunii şi jertfelor. Eu sunt cu voi şi doresc să vă ajut să creşteţi în renunţare şi mortificări, pentru ca să puteţi înţelege frumuseţea vieţii celor care mi se dăruiesc în mod deosebit. Dragi copii, Dumnezeu vă binecuvântează zi de zi şi doreşte transformarea vieţii voastre. Prin urmare, rugaţi-vă ca să aveţi putere să vă schimbaţi viaţa. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Cu toată puterea inimii mele vă iubesc şi mă dăruiesc vouă. Aşa cum o mamă luptă pentru copiii ei, eu mă rog şi lupt pentru voi. De la voi cer să nu vă temeţi să vă deschideţi ca să puteţi iubi cu inima şi să vă dăruiţi altora. Cu cât veţi face aceasta mai cu inima, cu atât mai mult Îl veţi primi şi Îl veţi înţelege mai bine pe Fiul meu şi dăruirea Lui faţă de voi. Toţi vă vor recunoaşte după iubirea faţă de Fiul meu şi faţă de mine.Vă mulţumesc.

Maica Domnului a venit cu Pruncul Isus în braţe. Apariţia a început la orele 14:15 şi a durat 10 minute.
Dragi copii, dăruiţi-mi viaţa voastră şi predaţi-vă cu totul mie, ca să vă pot ajuta să înţelegeţi iubirea mea de mamă şi iubirea Fiului meu faţă de voi. Copiii mei, eu vă iubesc neţărmurit şi azi, în mod special, de ziua naşterii Fiului meu, doresc să vă primesc pe fiecare din voi în inima mea şi să dăruiesc vieţile voastre Fiului meu. Copiii mei, Isus vă iubeşte şi vă dă harul de a trăi în milostivirea Lui, dar multe dintre inimile voastre au fost cucerite de păcat şi trăiţi în întuneric. De aceea, copiii mei, nu aşteptaţi, spuneţi nu păcatului şi predaţi-i inimile voastre Fiului meu, căci numai astfel veţi putea trăi milostivirea lui Dumnezeu şi veţi putea porni pe calea mântuirii cu Isus în inimile voastre.

Dragi copii, eu vă iubesc cu iubire de Mamă, iubiți-vă unii pe alții! Iubirea față de Tatăl Ceresc și iubirea față de aproapele să fie pe primul loc în inimile voastre, mai presus de tot ce este în lumea aceasta, așa cum a dorit Fiul meu de la bun început. Dragii mei copii, oare nu recunoașteți semnele vremurilor? Oare nu recunoașteți că totul, tot ce se întâmplă în jurul vostru, e din cauză că nu este iubire? Conștientizați că mântuirea este în adevăratele valori. Acceptați puterea Tatălui Ceresc, iubiți-L și respectați-L. Pășiți pe urmele Fiului meu. Voi, copiii mei, apostolii mei dragi, voi vă adunați mereu din nou în jurul meu căci sunteți însetați: însetați de pace, iubire și fericire. Beți din palmele mele! Ele vi-l oferă pe Fiul meu, care e izvor de apă cristalină. El va însufleți credința voastră și va curăța inima voastră, căci Fiul meu iubește inimile curate, iar inimile curate îl iubesc pe Fiul meu. Doar inimile curate sunt smerite și au credință tare. Eu astfel de inimi aștept de la voi, copiii mei. Fiul meu mi-a spus că eu sunt Mama întregii lumi. Pe voi, care mă acceptați ca atare, vă rog să mă ajutați cu viața, rugăciunea și jertfa voastră ca toți copiii mei să mă accepte de Mamă, ca să îi pot conduce la Izvorul de apă cristalină. Vă mulțumesc. Dragii mei copii, în timp ce păstorii voștri, cu mâinile lor binecuvântate, vă dăruiesc trupul Fiului meu, în inima voastră mulțumiți-i mereu Fiului meu pentru jertfa Lui și pentru păstorii pe care vi-i dăruiește mereu din nou.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]