Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'dărui'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'dărui'

Total found: 18
Dragi copii! Invitaţia mea pentru Crăciun e aceasta: să-L preamărim împreună pe Isus! În acea zi eu vi-L voi dărui într-un mod special. Vă invit ca în acea zi să-L preamăriţi pe Isus împreună cu mine. Dragi copii, în acea zi rugaţi-vă mai mult şi gândiţi-vă mai mult la Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Astăzi, când Cerul e aproape de voi în mod special, vă invit la rugăciune pentru ca, prin rugăciune, să-L puneţi pe Dumnezeu pe primul loc. Copilaşilor, astăzi sunt aproape de voi şi vă binecuvântez pe fiecare dintre voi cu binecuvântarea mea maternă pentru ca să aveţi tărie şi iubire pentru toţi oamenii pe care îi întâlniţi în viaţa voastră pământească şi să puteţi dărui iubirea lui Dumnezeu. Eu mă bucur împreună cu voi şi doresc să vă spun că fratele vostru Slavko s-a născut pentru Cer şi că mijloceşte pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Ca o mamă care îşi cheamă copiii, v-am chemat şi voi mi-aţi răspuns. Permiteţi-mi să umplu inima voastră cu iubire, astfel încât inima voastră să devină o inimă de iubire pe care o veţi dărui celorlalţi fără rezerve. Astfel mă veţi ajuta în cel mai bun mod cu putinţă în misiunea mea de-a-i converti pe sărmanii mei copii care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu şi iubirea Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Astăzi vi-l dau pe Fiul meu, Dumnezeul vostru. Deschideţi-vă inimile pentru a-L putea accepta şi dărui celorlalţi. Primiţi pacea şi fericirea pe care eu vi le ofer. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Copilaşilor, credeţi, rugaţi-vă şi iubiţi şi Dumnezeu va fi lângă voi. El vă va dărui toate harurile pe care I le cereţi. Eu sunt un dar pentru voi, pentru că, zi de zi, Dumnezeu îmi permite să fiu cu voi şi să-l iubesc pe fiecare dintre voi cu o iubire infinită. De aceea, copilaşilor, în rugăciune şi în umilinţă, deschideţi-vă inimile şi fiţi martori ai prezenţei mele.Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! În acest timp de har al Postului mare, vă invit să vă deschideţi inimile faţă de harurile pe care Dumnezeu doreşte să vi le dea. Nu fiţi închişi, ci cu rugăciune şi renunţare spuneţi-I 'da' lui Dumnezeu şi El vi le va dărui din abundenţă. La fel cum primăvara pământul se deschide seminţei şi rodeşte însutit, tot aşa Tatăl vostru ceresc vi le va dărui cu prisosinţă. Eu sunt cu voi şi vă iubesc, copilaşilor, cu o iubire tandră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi, în sărbătoarea patronului parohiei voastre, vă invit să imitaţi viaţa sfinţilor. Fie ca ei să fie un exemplu pentru voi şi o încurajare la viaţa de sfinţenie. Fie ca rugăciunea să fie pentru voi ca şi aerul pe care îl respiraţi şi nu o povară. Copilaşilor, Dumnezeu vă va revela iubirea Sa, iar voi veţi trăi bucuria de a fi preaiubiţii mei. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va dărui o abundenţă de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, ca mamă sunt cu voi, pentru ca, prin iubirea, rugăciunea şi exemplul meu, să vă ajut să deveniţi o sămânţă a celor viitoare, o sămânţă care va creşte, devenind un copac puternic, ce-şi va răsfira crengile pe întreg pământul. Pentru ca să deveniţi o sămânţă a celor viitoare, o sămânţă de iubire, rugaţi-L pe Tatăl să vă ierte omisiunile voastre de până acum. Copiii mei, doar o inimă curată, neîmpovarată de păcat, poate să se deschidă şi doar ochii sinceri pot să vadă calea pe care doresc să vă conduc. Când vă veţi da seama de aceasta, veţi cunoaşte iubirea lui Dumnezeu – ea vă va fi dăruită. Atunci voi o veţi dărui altora, ca sămânţă de iubire. Vă mulţumesc.

Dragi copii, în acest timp de har vă invit pe toţi să reînnoiţi rugăciunea. Deschideţi-vă sfintei spovedanii, pentru ca fiecare din voi să accepte cu toată inima chemarea mea. Eu sunt cu voi şi vă ocrotesc de abisul păcatului, iar voi trebuie să vă deschideţi drumului convertirii şi sfinţeniei pentru ca inima voastră să ardă de iubire pentru Dumnezeu. Daţi-i din timpul vostru şi El vi se va dărui şi, astfel, în voinţa Lui Dumnezeu veţi descoperi iubirea şi bucuria vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, cu multă iubire şi răbdare continui să fac inimile voastre asemenea inimii mele. Cu exemplul meu continui să vă învăţ smerenia, înţelepciunea şi iubirea, căci am nevoie de voi, nu pot fără voi, copiii mei. După voia Lui Dumnezeu vă aleg, cu puterea Lui vă întăresc. De aceea, copiii mei, nu vă temeţi să îmi deschideţi inima voastră, eu i-o voi da Fiului meu, iar El vă va dărui în schimb pace dumnezeiască. Voi o veţi duce tuturor acelora pe care îi întâlniţi, veţi mărturisi iubirea lui Dumnezeu cu vieţile voastre, iar pe Fiul meu îl veţi dărui prin voi înşivă. Vă voi conduce prin împăcare, post şi rugăciune. Neţărmurită e iubirea mea, nu vă temeţi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru păstori, fie ca buzele voastre să fie închise pentru orice fel de judecată, căci, nu uitaţi, Fiul meu i-a ales şi doar El are dreptul de a judeca. Vă mulţumesc.
Fecioara i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi toate obiectele aduse.

Dragi copii, vă invit să răspândiți credința în Fiul meu, credința voastră. Voi, copiii mei, luminați de Duhul Sfânt, apostolii mei, transmiteți-o celorlalți, celor care nu cred, care nu știu, care nu vor să știe. Pentru aceasta voi trebuie să vă rugați mult pentru darul iubirii, căci iubirea este semnul adevăratei credinței, iar voi veți fi apostolii iubirii mele. Iubirea mereu din nou reînnoiește durerea și bucuria Euharistiei: face prezentă durerea pătimirii Fiului meu (prin care v-a arătat ce înseamnă să iubești fără măsură) și reînnoiește bucuria de a vă fi lăsat Trupul Său și Sângele Său ca să vă hrănească cu Sine Însuși și ca să poată astfel să fie una cu voi. Privindu-vă cu tandrețe, simt o iubire nemărginită care mă întărește în dorința mea de a vă conduce la o credință tare. Credința tare vă va da pe pământ bucurie și veselie, iar, la sfârșit, întâlnirea cu Fiul meu. Aceasta e dorința Sa. Deci, trăiți-L, trăiți iubirea, trăiți lumina care vă luminează mereu în Euharistie. Vă rog să vă rugați mult pentru păstorii voștri, să vă rugați să aveți tot mai multă iubire pentru ei, căci Fiul meu vi i-a dăruit ca să vă hrănească cu Trupul Lui și să vă învețe să iubiți. De aceea, iubiți-i și voi. Însă, copiii mei, amintiți-vă: iubirea înseamnă a îndura și a dărui și niciodată, niciodată a judeca. Vă mulțumesc.

Dragi copii, dorința mea maternă e ca inimile voastre să fie pline de pace și ca sufletele voastre să fie curate, pentru a putea, în prezența Fiului meu, să vedeți fața Sa. Căci, copiii mei, ca Mamă, știu că sunteți însetați după mângâiere, speranță și ocrotire. Voi, copiii mei, conștient și inconștient, Îl căutați pe Fiul meu. Eu, petrecându-mi timpul pe Pământ, m-am bucurat, am suferit și, până când Fiul meu, în toată gloria Sa, nu mi-a îndepărtat-o, cu răbdare am îndurat durerea. De aceea, îi spun Fiului meu: ”Ajută-i mereu!”. Voi, copiii mei, cu iubirea sinceră să luminați întunericul egoismului care tot mai mult îi învăluie pe copiii mei. Fiți generoși! Și mâinile și inima să vă fie mereu deschise. Nu vă temeți! Abandonați-vă Fiului meu cu încredere și cu speranță. Privind spre El, trăiți viața cu iubire! A iubi înseamnă a se dărui, a îndura și a nu judeca niciodată. A iubi înseamnă a trăi cuvintele Fiului meu. Copiii mei, vă vorbesc ca Mamă: numai iubirea sinceră duce la fericirea veșnică. Vă mulțumesc.

Dragi copii, din voia Tatălui ceresc, ca Mamă a Celui care vă iubește, sunt aici cu voi ca să vă ajut să-L cunoașteți, să-L urmați. Fiul meu v-a lăsat urmele pașilor Săi ca să vă fie mai ușor să-L urmați. Nu vă temeți! Nu fiți nesiguri, Eu sunt cu voi! Nu vă descurajați, căci sunt necesare multă rugăciune și sacrificii pentru cei ce nu se roagă, nu iubesc și nu-L cunosc pe Fiul meu. Ajutați-i privindu-i în ei pe frații voștri. Apostolii iubirii mele, ascultați glasul meu în voi, simțiți iubirea mea de Mamă! Pentru asta, rugați-vă: rugați-vă acționând, rugați-vă dăruind, rugați-vă cu iubire, rugați-vă cu munca și cu gândurile, în Numele Fiului meu! Cu cât mai multă iubire veți dărui, cu atât mai multă veți și primi. Iubirea izvorâtă din iubire luminează lumea. Mântuirea e iubire, iar iubirea nu are sfârșit. Când Fiul meu va veni din nou pe Pământ va căuta iubirea în inimile voastre. Copiii mei, El a făcut pentru voi multe opere de iubire. Eu vă învăț să le vedeți, să le înțelegeți și să Îi mulțumiți iubindu-L și iertându-i iar și iar pe frații voștri, căci a-L iubi pe Fiul meu înseamnă a ierta. Nu Îl iubește pe Fiul meu cine nu poate ierta pe aproapele, cine nu poate încerca să-l înțeleagă, cine îl judecă. Copiii mei, la ce vă folosește rugăciunea dacă nu iubiți și nu iertați? Vă mulțumesc.

Dragi copii, mă adresez vouă ca Mamă a voastră, ca Mamă a celor drepți, ca Mamă a celor ce iubesc și suferă, ca Mamă a sfinților. Copiii mei, și VOI PUTEȚI FI SFINȚI – ASTA DEPINDE DE VOI. Sfinți sunt aceia care Îl iubesc nemărginit pe Tatăl ceresc, aceia care Îl iubesc mai presus de toate. De aceea, copiii mei, străduiți-vă să fiți mereu mai buni! Dacă vă străduiți să fiți buni, puteți fi sfinți, chiar dacă nu gândiți asta despre voi. Dacă vă credeți buni, nu sunteți smeriți și mândria vă îndepărtează de sfințenie. În această lume neliniștită, plină de pericole, mâinile voastre, apostolii iubirii mele, ar trebui să fie întinse: în rugăciune și în opere de milostivire. Iar mie, copiii mei, oferiți-mi rozarii - acei trandafiri pe care îi iubesc așa de mult. Trandafirii mei sunt rugăciunile voastre făcute cu inima, nu doar recitate cu buzele. Trandafirii mei sunt faptele rugăciunii, credinței și iubirii voastre. Când era mic, Fiul meu îmi spunea că voi avea numeroși copiii și că îmi vor dărui mulți trandafiri. Nu l-am înțeles atunci. Acum știu că voi sunteți acei copii, care îmi dăruiți trandafiri când Îl iubiți pe Fiul meu mai presus de toate, când vă rugați cu inima, când îi ajutați pe cei mai sărmani - aceștia sunt trandafirii mei! Aceasta e credința, care face ca totul în viață să fie făcut din dragoste, care nu cunoaște mândria, care e mereu gata să ierte, care nu judecă niciodată, ci încearcă mereu să îl înțeleagă pe fratele său. De aceea, apostolii iubirii mele, rugați-vă pentru aceia care nu știu să iubească, pentru aceia care nu vă iubesc, pentru aceia care v-au făcut rău, pentru aceia care nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Copiii mei, vă cer asta, căci, țineți minte, a te ruga înseamnă a iubi și a ierta. Vă mulțumesc.

Dragi copii, vă sunt Mamă tuturor, de aceea, nu vă temeți, căci eu aud rugăciunile voastre! Știu că mă căutați și, de aceea, Îl rog pe Fiul meu pentru voi, pe Fiul meu care e unit cu Tatăl ceresc și cu Duhul Mângâietor, pe Fiul meu, care duce sufletele în Împărăția de unde a venit, Împărăția păcii și a luminii. Copiii mei, vouă vă este dată libertatea, ca să alegeți, dar eu, ca Mamă, vă rog să alegeți [să folosiți] libertatea pentru bine. Voi, cei cu inimile curate și simple, înțelegeți [ce spun]; chiar dacă uneori nu pricepeți cuvintele, simțiți în voi care e adevărul. Copiii mei, nu pierdeți adevărul și viața adevărată ca să mergeți după minciuni! Prin viața adevărată intră în inima voastră Împărăția Cerului, iar aceasta e Împărăția păcii, a iubirii și a armoniei. Atunci, copiii mei, va dispare egoismul care vă îndepărtează de Fiul meu, va fi iubire și înțelegere față de aproapele. Căci, vă repet iar, amintiți-vă că a te ruga înseamnă și a iubi pe alții, pe semenii voștri, și a te dărui lor. Iubiți și dăruiți în Fiul meu! În acest fel El va lucra în voi, pentru voi. Copiii mei, gândiți-vă fără încetare la Fiul meu, iubiți-L fără margini și atunci veți avea viață adevărată și asta pe vecie. Vă mulțumesc, apostolii iubirii mele.

Dragi copii, cuvintele mele sunt simple, dar sunt pline de iubire și grijă maternă. Copiii mei, peste voi se adună tot mai mult umbrele întunericului și ale înșelăciunii, dar eu vă chem la lumină și adevăr, eu vă chem la Fiul meu. Doar El poate schimba disperarea și durerea în pace și seninătate, doar El poate da speranță în durerile cele mai adânci. Fiul meu e viața lumii. Cu cât mai mult Îl cunoașteți, cu cât mai mult vă apropiați de El, cu atât Îl veți iubi mai mult, căci Fiul meu e iubire, iar iubirea transformă toate, face să fie preafrumos și ceea ce, fără iubire, vi se pare fără sens. De aceea, din nou vă spun că trebuie să iubiți mult dacă doriți să creșteți spiritual. Știu, apostolii iubirii mele, că nu e mereu ușor, dar, copiii mei, și căile dureroase sunt căi ce duc la creștere spirituală, la credință și la Fiul meu. Copiii mei, rugați-vă, gândiți-vă la Fiul meu, înălțați inima voastră către El în toate momentele zilei, iar eu voi culege rugăciunile voastre ca pe flori din cea mai frumoasă grădină și le voi dărui Fiului meu. Fiți adevărați apostoli ai iubirii mele, oferiți tuturor iubirea Fiului meu, fiți grădinile celor mai frumoase flori. Cu rugăciunea ajutați-vă păstorii, ca să poată fi părinți spirituali plini de iubire față de toți oamenii. Vă mulțumesc.

Copii mei, ca Mamă, ca Regină a Păcii, vă invit să Îl acceptați pe Fiul meu, ca să vă poată dărui pacea sufletului, ca să vă poată dărui ceea ce e drept, ce e bun pentru voi. Copiii mei, Fiul meu vă cunoaște. El a trăit viața unui om, dar și pe cea a lui Dumnezeu - viață minunată: trup omenesc, spirit dumnezeiesc. De aceea, copiii mei, când Fiul meu vă privește cu ochii Săi dumnezeiești, El pătrunde în inimile voastre. Ochii Lui blânzi și calzi Se caută pe Sine în inima voastră. Fie ca El să Se poată găsi în voi. Primiți-L și atunci clipele de durere și suferință vor deveni clipe de fericire. Primiți-L și veți avea pace în suflet și o veți răspândi celor din jur, iar acesta e lucrul de care aveți cea mai mare nevoie acum. Ascultați-mă, copiii mei! Rugați-vă pentru păstori, pentru aceia ale căror mâini le-a binecuvântat Fiul meu. Vă mulțumesc.

Dragi copii, acest timp să fie pentru voi timp de rugăciune. FĂRĂ DUMNEZEU NU AVEȚI PACE. De aceea, copilașilor, rugați-vă pentru pace în inimile și familiile voastre, ca Isus să se poată naște în voi și să vă dea iubirea și binecuvântarea Sa. Lumea e în război deoarece inimile sunt pline de ură și invidie, în ochi se vede lipsa de pace, copilașilor, căci nu i-ați permis lui Isus să se nască în viața voastră. Căutați-L, rugați-vă și El vi se va dărui în Copilul care e bucurie și pace. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]