Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'crucii'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'crucii'

Total found: 9
Dragi copii! Şi crucea făcea parte din planul lui Dumnezeu atunci când a fost construită. În special în aceste zile urcaţi pe munte (Krizevac) şi rugaţi-vă în faţa crucii. Am nevoie de rugăciunile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Fără rugăciune nu există pace. De aceea vă spun, dragi copii: rugaţi-vă în faţa Crucii pentru pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! În aceste zile doresc să vă invit să puneţi Crucea în centrul a toate. Rugaţi-vă în mod special în faţa Crucii, de unde vin mari haruri. În aceste zile faceţi în casele voastre o consacrare specială în faţa Crucii. Promiteţi să nu-L mai jigniţi pe Isus şi Crucea şi să nu mai înjuraţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! Al doilea mesaj pentru zilele de post e acesta: reînnoiţi rugăciunea în faţa Crucii. Dragi copii, eu vă dau haruri speciale, şi Isus vă dă haruri speciale de pe Cruce. Luaţi-le şi trăiţi-le! Meditaţi patima lui Isus şi, în viaţă, uniţi-vă cu Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Dragi copii! În aceste timpuri agitate eu vin la voi ca să vă arăt calea păcii. Eu vă iubesc cu o iubire nemărginită şi doresc ca voi să vă iubiţi unul pe altul şi să Îl vedeţi în toţi pe Fiul meu – Iubirea nemărginită. Calea spre pace trece numai şi numai prin iubire. Daţi-mi mâinile mie, Mamei voastre, şi permiteţi-mi să vă conduc. Eu sunt Regina Păcii. Vă mulţumesc.
Mirjana a adăugat: "Din nou, după mult timp, am văzut cerul deschizându-se şi apoi semnul Crucii, o inimă şi un soare."

Dragi copii! În timp ce mă uit la voi inima mea se strânge de durere. Unde mergeţi, copiii mei? Sunteţi atât de scufundaţi în păcat încât nu mai ştiţi să vă opriţi? Vă justificaţi cu păcatul şi trăiţi în el. Îngenunchiaţi la picioarele crucii şi priviţi-l pe Fiul meu. El a biruit păcatul şi a murit pentru ca voi, copiii mei, să puteţi trăi. Permiteţi-mi să vă ajut ca să nu muriţi ci să trăiţi cu Fiul meu pentru totdeauna. Vă mulţumesc.

Fecioara a venit cu Pruncul Isus în braţe şi nu a dat mesaj, dar Pruncul Isus a spus:
Eu sunt pacea voastră, trăiţi poruncile Mele.
Apoi Maica Domnului ne-a binecuvântat împreună cu Isus cu semnul crucii.

Dragi copii, vă invit din nou să iubiţi şi să nu judecaţi. Fiul Meu, din voia Tatălui ceresc, a fost în mijlocul vostru pentru a vă arăta calea mântuirii, pentru a vă salva şi nu pentru a vă judeca. Dacă vreţi să Îl urmaţi pe Fiul meu, nu veţi judeca, ci veţi iubi, aşa cum Tatăl ceresc vă iubeşte pe voi. Când vă este mai greu, când cădeţi sub povara crucii, nu disperaţi, nu judecaţi, ci amintiţi-vă că sunteţi iubiţi şi lăudaţi-L pe Tatăl Ceresc pentru iubirea Lui. Copiii mei, nu deviaţi de la strada pe care vă conduc. Nu alergaţi spre pierzare. Rugăciunea şi postul să vă întărească, ca să puteţi trăi aşa cum Tatăl Ceresc ar dori; ca să fiţi ai mei apostoli ai credinţei şi ai iubirii; pentru ca viaţa voastră să îi binecuvânteze pe cei pe care îi întâlniţi; pentru ca să fiţi una cu Tatăl ceresc şi cu Fiul meu. Copiii mei, acesta e unicul Adevăr. Adevărul care duce la convertirea voastră şi apoi la convertirea tuturor acelora pe care îi întâlniţi şi care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, la convertirea tuituror acelora care nu ştiu ce înseamnă să iubeşti. Copiii mei, Fiul meu v-a dăruit păstori: ocrotiţi-i, rugaţi-vă pentru ei. Vă mulţumesc.

Dragi copii, Duhul Sfânt, după voia Tatălui Ceresc, m-a făcut mamă, Mama lui Isus și, prin însăși acest lucru, Mama voastră. De aceea vin să vă ascult, să vă deschid brațele mele de Mamă, să vă dau inima mea și să vă chem să rămâneți cu mine: căci de pe înaltul crucii Fiul meu v-a încredințat mie. Din păcate mulți dintre copiii mei nu au cunoscut iubirea Fiului meu, mulți nu vor să o cunoască. O, copiii mei, cât rău fac aceia care trebuie să vadă sau să înțeleagă pentru a crede! De aceea, voi, copiii mei, apostolii mei, în tăcerea inimii ascultați glasul Fiului meu, pentru ca inima voastră să fie casa Lui și să nu fie întunecată și tristă, ci să fie luminată de lumina Fiului meu. Căutați speranța cu credință, căci credința e viața sufletului. Vă invit din nou: rugați-vă! Rugați-vă ca să trăiți credința în umilință, în pacea spiritului și luminați de Lumină. Copiii mei, nu încercați să înțelegeți totul dintr-o dată, căci nici eu nu am înțeles totul imediat, dar am iubit și am crezut în cuvintele divine pe care le zicea Fiul meu – El, care a fost prima Lumină și Începutul răscumpărării. Apostolii iubirii mele, voi care vă rugați, vă jertfiți, iubiți și nu judecați, voi mergeți și răspândiți adevărul, cuvintele Fiului meu, Evanghelia, căci voi sunteți evanghelie vie, voi sunteți razele luminii Fiului meu! Fiul meu și cu mine vă vom fi alături, vă vom încuraja și vă vom pune la încercare. Copiii mei, cereți mereu binecuvântare de la aceia și numai de la aceia ale căror mâini le-a binecuvântat Fiul meu, adică de la păstorii voștri. Vă mulțumesc.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]