Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ceilalți'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ceilalți'

Total found: 4
Dragi copii, dragii mei apostoli ai iubirii, purtătorii mei de adevăr, vă chem și vă adun din nou în jurul meu ca să mă ajutați, ca să-i ajutați pe toți copiii mei însetați de iubire și de adevăr, însetați de Fiul meu. Eu sunt har trimis vouă de Tatăl Ceresc, ca să vă ajut să trăiți cuvântul Fiului meu. Iubiți-vă unii pe alții! Am trăit viața ce o trăiți voi pe pământ; știu că nu e întotdeauna ușor, dar, dacă vă veți iubi unii pe alții, vă veți ruga cu inima, veți atinge culmile spirituale și vi se va deschide drumul către Rai. Acolo vă aștept eu, Mama voastră, pentru că eu sunt în Rai. Fiți fideli Fiului meu și învățați-i și pe ceilalți fidelitatea. Eu sunt cu voi și vă voi ajuta. Vă voi învăța credința, ca să știți să o transmiteți în mod corect celorlalți. Vă voi învăța adevărul, ca să știți să discerneți. Vă voi învăța iubirea, ca să cunoașteți ce este iubirea adevărată. Dragi copii, Fiul meu va face în așa fel încât El să vorbească prin cuvintele voastre și prin faptele voastre. Vă mulțumesc.

Dragi copii, și astăzi vă chem să vă întoarceți la rugăciune. În acest timp de har Dumnezeu mi-a permis să vă conduc spre sfințenie și spre o viață simplă, ca să Îl descoperiți pe Dumnezeu Creatorul în lucrurile mici, ca să vă îndrăgostiți de El și ca viața voastră să fie mulțumire adusă Celui Preaînalt pentru tot ce vă dă. Copilașilor, viața voastră să fie, în iubire, un dar pentru ceilalți și Dumnezeu vă va binecuvânta; iar voi să dați mărturie fără interese, din iubire pentru Dumnezeu. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, astăzi, ca Mamă, vă chem la CONVERTIRE. Acest timp e pentru voi, copilașilor, timp de TĂCERE și de RUGĂCIUNE. De aceea, în căldura inimii voastre să crească GERMENELE SPERANȚEI ȘI CREDINȚEI, iar voi, copilașilor, veți simți din zi în zi nevoia de a vă ruga mai mult. VIAȚA voastră va deveni ORDONATĂ ȘI RESPONSABILĂ. Veți conștientiza, copilașilor, că sunteți trecători aici pe pământ și veți simți nevoia să fiți mai aproape de Dumnezeu și, CU IUBIRE, VEȚI DA MĂRTURIE despre experiența întâlnirii voastre cu Dumnezeu, împărtășind-o cu ceilalți. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi, dar nu pot fără DA-ul vostru. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.

Dragi copii, știu că sunt prezentă în viețile și în inimile voastre. Simt iubirea voastră, aud rugăciunile voastre și le îndrept către Fiul meu. Dar, copiii mei, eu doresc să fiu prezentă, cu iubire de Mamă, în viața tuturor copiilor mei. Vreau să-i adun în jurul meu, sub mantia mea maternă, pe toți copiii mei. De aceea vă chem pe voi și vă numesc apostolii iubirii mele, ca să mă ajutați. Copiii mei, Fiul meu a pronunțat cuvintele “Tatăl nostru” - Tatăl nostru care ești pretutindeni și în inimile noastre - căci vrea să vă învețe să vă rugați cu cuvinte și cu sentimentele. Vrea să fiți mereu mai buni, să trăiți iubirea milostivă, care e rugăciune și jertfă fără limite pentru ceilalți. Copiii mei, dați-i Fiului meu iubirea pentru aproapele! Dăruiți aproapelui vostru cuvinte de mângâiere, compasiune și faptele dreptății! Apostolii iubirii mele, Fiul meu primește ca pe un dar tot ce dăruiți celorlalți. Iar eu sunt cu voi, deoarece Fiul meu dorește ca iubirea mea, ca o rază de lumină, să reînsuflețească sufletele voastre, să vă ajute în căutarea păcii și a fericirii veșnice. De aceea, copiii mei, iubiți-vă unii pe alții, fiți uniți prin Fiul meu, fiți copiii lui Dumnezeu, care, toți împreună, cu inima plină, deschisă și curată, spun "Tatăl nostru". Și nu vă temeți! Vă mulțumesc.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]