Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » Text version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'acest'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'acest'

Total found: 176
Dragi copii! Vă implor ca, în special în acest timp de post, să răspundeţi bunătăţii lui Dumnezeu, pentru că El v-a ales şi m-a trimis printre voi. Curăţaţi-vă de păcate şi în Isus, Fiul meu, recunoaşteţi sacrificiul de ispăşire pentru păcatele întregii lumi. Fie ca El să fie sensul vieţii voastre. Fie că viaţa voastră să devină slujirea Iubirii divine a Fiului meu.

Dragi copii! Din voinţa lui Dumnezeu, sunt aici cu voi în acest loc. Doresc ca voi să-mi deschideţi inimile voastre şi să mă acceptaţi ca Mamă. Cu iubirea mea vă voi învăţa simplitatea vieţii şi bogăţia milei şi vă voi conduce la Fiul meu. Drumul spre El poate fi greu şi dureros, dar nu vă temeţi, eu voi fi cu voi. Mâinile mele vă vor susţine până la sfârşit, până la bucuria veşnică; prin urmare nu vă temeţi să vă deschideţi mie. Vă mulţumesc.
Sfântă Fecioară a mai spus: Rugaţi-vă pentru preoţi. Fiul meu vi i-a dat ca pe un dar.

Dragi copii! În acest timp de har, în care Dumnezeu mi-a permis să fiu cu voi, vă invit din nou, copilaşilor, la convertire. Lucraţi pentru salvarea lumii în mod special în timp ce sunt cu voi. Dumnezeu e îndurător şi dăruieşte haruri particulare şi de aceea cereţi-le prin rugăciune. Eu sunt cu voi şi nu vă las singuri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp în care vă gândiţi la odihna trupului, eu vă invit la convertire. Rugaţi-vă şi lucraţi astfel încât inima voastră să tânjească după Dumnezeu - Creatorul, care e adevărata odihnă a sufletului şi a trupului vostru. Fie ca El să vă reveleze chipul Său şi să vă dăruiască pacea Sa. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Fie ca viaţa voastră să fie din nou o hotărâre pentru pace. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi nu uitaţi că trăiţi într-un timp de har, în care Dumnezeu prin prezenţa mea va dă mari haruri. Nu vă închideţi, copilaşilor, ci profitaţi de acest timp şi căutaţi darul păcii şi al iubirii pentru viaţa voastră, ca să deveniţi martori pentru ceilalţi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Vă invit pe toţi în mod special să vă rugaţi pentru intenţiile mele, pentru ca prin rugăciunile voastre să se oprească planul lui Satan pe acest pământ, care se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de Dumnezeu, şi în locul lui Dumnezeu se pune pe sine şi distruge tot ceea ce e frumos şi bun în sufletul fiecăruia dintre voi. De aceea, copilaşilor, înarmaţi-vă cu rugăciunea şi postul, ca să deveniţi conştienţi de cât de mult vă iubeşte Dumnezeu şi să faceţi voinţa lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Şi astăzi vă invit în acest timp de har să vă rugaţi pentru ca pruncul Isus să se poată naşte în inimile voastre. El, care este adevărata Pace, să dăruiască pace prin voi lumii întregi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă fără încetare pentru această lume turbulentă fără speranţă, pentru ca voi să deveniţi mărturisitori ai păcii pentru toţi. Fie ca pacea să curgă în inimile voastre ca un fluviu de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp sfânt de aşteptare bucuroasă, Dumnezeu v-a ales pe voi, cei mici, pentru a-şi realiza marile Lui planuri. Copiii mei, fiţi smeriţi. Dumnezeu, prin umilinţa voastră, cu înţelepciunea Lui, va face din sufletele voastre casa Lui aleasă. Voi o veţi ilumina cu fapte bune şi astfel, cu inima deschisă, veţi aştepta naşterea Fiului meu în toată iubirea Lui generoasă. Vă mulţumesc.

Dragi copii! În acest timp de renunţare, rugăciune şi penitenţă, vă invit din nou: mergeţi să vă spovediţi păcatele pentru ca harul să vă deschidă inimile şi permiteţi-i să vă schimbe. Convertiţi-vă, copilaşilor, deschideţi-vă lui Dumnezeu şi planului Său pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă chem să vă uitaţi în inimile voastre cu sinceritate şi un timp mai îndelungat. Ce vedeţi în ele? Unde e Fiul meu în ele şi unde e dorinţa de-a mă urma pe mine spre El? Copiii mei, fie ca acest timp de renunţări să fie un timp în care vă puneţi vouă înşivă întrebarea: “Ce doreşte Dumnezeul meu de la mine personal? Ce trebuie să fac eu?” Rugaţi-vă, postiţi şi aveţi o inimă plină de milă. Nu-i uitaţi pe păstorii voştri. Rugaţi-vă ca ei să nu se piardă, să rămână în Fiul meu, pentru a fi păstori buni pentru turma lor. Din nou vă spun: Dacă aţi şti cât de mult vă iubesc aţi plânge de bucurie. Vă mulţumesc.

Dragi copii! În acest timp de primăvară, când totul se trezeşte din somnul iernii, treziţi-vă şi voi sufletele cu rugăciunea, pentru ca ele să fie pregătite să primească lumina lui Isus cel Înviat. Fie ca El să vă apropie de inima Lui, copilaşilor, ca să fiţi deschişi spre viaţa veşnică. Eu mă rog pentru voi şi mijlocesc la Cel Preaînalt pentru convertirea voastră sinceră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă rugaţi pentru pace şi să o mărturisiţi în familiile voastre, pentru ca pacea să devină cea mai bare bogăţie pe acest pământ fără pace. Eu sunt Regina păcii şi Mama voastră. Doresc să vă conduc pe calea păcii care vine numai de la Dumnezeu. De aceea rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru venirea Spiritului Sfânt asupra fiecărei creaturi botezate, pentru ca Spiritul Sfânt să vă reînnoiască pe toţi şi să vă conducă pe calea mărturisirii credinţei voastre, pe voi şi pe toţi cei care sunt departe de Dumnezeu şi de iubirea Sa. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi înaintea Celui Preaînalt. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Acest timp să fie pentru voi un timp de rugăciune. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp de har vă invit pe toţi să reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre. Pregătiţi-vă cu bucurie pentru venirea lui Isus. Copilaşilor, fie ca inimile voastre să fie curate şi plăcute, pentru ca iubirea şi căldura să înceapă să curgă prin voi în fiecare inimă care e departe de iubirea Lui. Copilaşilor, fiţi mâinile mele întinse, mâini de iubire pentru toţi acei care s-au pierdut, care nu mai au credinţă şi speranţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp de pregătire şi de aşteptare plină de bucurie, eu, ca Mamă, doresc să vă arăt ceea ce e cel mai important: sufletul vostru. Se poate Fiul meu naşte în el? Este el curăţat - prin iubire - de minciuni, de mândrie, de ură şi de răutate? Îl iubeşte sufletul vostru pe Dumnezeu mai presus de toate ca pe pe un Tată şi îl iubeşte pe aproapele vostru în Cristos? Eu vă arăt calea care vă va înălţa sufletul la unirea deplină cu Fiul meu. Doresc ca Fiul meu să se nască în voi. Ce bucurie ar fi aceasta pentru mine, ca Mamă! Vă mulţumesc.

Dragi copii! În tot acest timp în care Dumnezeu îmi permite să fiu cu voi într-un mod special, doresc să vă conduc pe drumul care duce la Isus şi la salvarea voastră. Copilaşii mei, doar în Dumnezeu puteţi găsi salvarea şi de aceea, în special în această zi de har cu Micul Isus în braţe, vă invit: permiteţi-I lui Isus să se nască în inimile voastre. Doar cu Isus în inimă puteţi să porniţi pe drumul salvării şi al vieţii veşnice. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! Fie ca acest timp să fie pentru voi un timp de rugăciune personală, pentru ca sămânţa credinţei să crească în inimile voastre; şi să crească într-o mărturie plină de bucurie faţă de ceilalţi. Eu sunt cu voi şi doresc să vă stimulez pe voi toţi să creşteţi şi să vă bucuraţi în Domnul care v-a creat. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.

Dragi copii! În acest timp de har, în care şi natura se pregăteşte să ofere cele mai frumoase culori din timpul anului, eu vă invit, copilaşilor: deschideţi-vă inimile lui Dumnezeu-Creatorul, pentru ca El să vă transforme şi să vă modeleze după chipul Său, ca tot binele care se află adormit în inimile voastre să se trezească la o viaţă nouă şi la o dorinţă arzătoare de veşnicie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Dragi copii! În acest timp special al încercării voastre de-a vă apropia cât mai mult de Fiul meu, de suferinţa Lui, dar şi de iubirea cu care a suportat-o, eu doresc să vă spun că sunt cu voi. Vă voi ajuta să învingeţi greşelile şi încercările cu harul meu. Vă voi învăţa iubirea, iubirea care şterge păcatele şi vă face face perfecţi, iubirea care vă dă pacea Fiului meu acum şi pentru totdeauna. Pacea să fie cu voi şi în voi, pentru că eu sunt Regina Păcii. Vă mulţumesc.

To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]